”Copiii din zilele noastre probabil că nu îşi dau seama cât de importanţi sunt în oprirea acestei pandemii”, a declarat guvernatorul local, Jim Justice.
Prin acordarea acestui stimulent de stat, persoanele din grupa de vârstă menţionată care acceptă să se vaccineze vor putea să încaseze 100 de dolari, plus dobânda aferentă, la o dată ulterioară. Plăţile vor fi finanţate printr-un fond de ajutorare împotriva coronavirusului în valoare de 1,9 trilioane de dolari, cunoscut sub numele de CARES, care a fost aprobat prin lege luna trecută, potrivit Agerpres.
Demersul autorităților vine în contextul în care, deși Virginia de Vest ocupă primele locuri printre statele federale americane în ceea ce privește campania de vaccinare, ritmul imunizării a încetinit în ultima perioadă. Cea mai mare îngrijorare este legată de faptul că tinerii ar putea fi mai reticenţi în privinţa vaccinării.
Aproximativ 52% dintre cei 1,5 milioane de rezidenţi eligibili au primit deja prima doză de vaccin anti-Covid. Guvernatorul a avertizat însă că aproximativ 40% din populaţia statului ar putea avea ezitări în privinţa vaccinării.
În SUA, campania de vaccinare include toate persoanele de peste 16 ani. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, puţin peste jumătate din totalul adulţilor din țară au fost inoculaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-Covid.
SUA ocupă primul loc în lume în privința infectărilor, cu un bilanț care depășește 32,8 milioane de cazuri Covid-19 și 586.636 de decese.