Zece persoane au fost rănite, peste o sută de copaci au fost doborâți și zeci de mașini au fost avariate în urma unei furtuni puternice care a izbucnit marți seara în zona Galațiului, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Zaharia.
Sursa citată a precizat că bilanțul este provizoriu.
În urma furtunii, Serviciul Județean de Ambulanță Galați a înregistrat zece apeluri legate de persoane lovite de crengi, rupte din copaci, panouri, o poartă metalică și bucăți de acoperiș. Toți pacienții au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Galați, urmând ca aceștia să primească îngrijiri medicale.
Dispeceratul SC Gospodărire Urbană SRL Galați a primit zeci de sesizări telefonice din partea locuitorilor care reclamă arbori prăbușiți pe străzi sau pe autovehicule. Toate echipele societății și cele ale Ecosal Galați se află pe teren, prioritățile fiind degajarea străzilor, a autovehiculelor avariate și strângerea arborilor căzuți în alte zone — artere secundare.
Circulația tramvaielor și troleibuzelor este blocată în municipiul Galați din cauza firelor de contact rupte de vântul puternic, dar și de crengile extrem de groase desprinse din copaci în timpul vijeliei.
Directorul Transurb Galați, Genica Totolici, a declarat că doar autobuzele circulă pe străzile orașului. 'Toată lumea este pe teren și lucrează. A fost dezastru', a spus ea.
La ora 19,30 primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență pentru a stabili pașii care trebuie urmați, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al Primăriei Galați.
,,Sunt deja multe sesizări cu privire la urmările furtunii care a avut loc mai devreme. Echipe ale Ecosal, Gospodărire Urbană și Transurb, alături de echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, sunt deja în teren și intervin acolo unde este nevoie. Rugăm cetățenii să aleagă cu grijă locul unde își parchează mașinile, pentru a facilita accesul utilajelor și al echipelor care intervin. De asemenea, vă rugăm să aveți răbdare, pentru că toate sesizările vor fi evaluate și intervenim cât se poate de prompt", se subliniază în comunicat.
Potrivit ISU Galați, în municipiul Tecuci au fost inundate cinci curți în urma unei ruperi de nori.