Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova şi Ţara Românească fusese motivul pentru care puterile europene acceptaseră unirea celor două Principate, în 1859. Alungarea domnitorului risca să ducă la dizolvarea acestei uniuni, astfel că elitele aflate la conducere trebuiau să acţioneze rapid. Alegerea prinţului prusac Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era sprijinită de Napoleon al III-lea al Franţei, dar nu era bine văzută de Imperiul Habsburgic şi de cel Otoman care anticipau drumul pe care aveau să îl urmeze românii.
La data de 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Carol a păstrat această titulatură până în 1881.
Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş.
La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol.
Sursa: mediafax.ro
