Memorandumul semnat între România și SUA prevede și o colaborare privind tehnologia 5G. Memorandumul nu se referă la o anumită companie dar clarifică anumite criterii de transparență, printre care și interzicerea participării unor operatori controlați de guvernele altor state.
Memorandumul vine în contextul unui adevărat război economic pe care SUA îl are cu China, țara care investește masiv în producția de echipamente de rețea și de telefonie mobilă.
"În primul rând trebuie să salut memorandumul de ieri, din punctul meu de vedere întărește parteneriatul strategic pe care România îl are cu SUA. Eu cred că e un pas important, dar trebuie urmat de alte decizii luate în România, în cazul nostru, al tehnologiei 5G, Guvernul sau comitetul de securitate cibernetică de la Administrația prezidențială trebuie să ne transmită cum va fi aplicat acest memorandum, nu numai nouă, ci și operatorilor", a declarat Sorin Grindeanu miercuri seara la emisiunea "Legile puterii", la Realitatea TV.
Fostul premier a anunțat că ANCOM are deja pregătită o adresă pe care o va trimite joi dimineața Guvernului și Președinției pentru a solicita lămuriri cu privire la aplicarea concretă a memorandumului.
"Vă mai spun că noi la ANCOM vom transmite mâine dimineață adrese către Comitetul de securitate cibernetică și către Guvern, astfel încât operatorii care se înscriu la licitația 5 G din noiembrie să știe când vin cu ofertele ce au de făcut. Tocmai de aceea dimineață trimitem documentația, întrebăm Guvernul României - că Guvernul a semnat memorandumul prin reprezentantul său la Washington -, și Administrația prezidențială, punem întrebările către cei care au asta în fișa postului, cum va aplicat acest memorandum", a spus Grindeanu.
Guvernele SUA și României, prin ambasadorii Hans Klemm și George Maior, au semnat marți la Washington un memorandum de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G.
În plină controversă privind implicarea Huawei în operațiuni de spionaj ale statului chinez, România și SUA se angajează prin acest memorandum ca la licitațiile privind 5G să aplice câteva filtre drastice.
Potrivit textului memorandumului prezentat de G4Media.ro, "evaluarea riguroasă a furnizorilor 5G" trebuie să includă următoarele elemente: "1. Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat; 2. Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă; 3. Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente".
Adoptarea memorandumului vine cu scurt timp înainte ca România să lanseze licitația pentru serviciile 5G în telecomunicații.
Sorin Grindeanu a făcut precizări la Realitatea TV cu privire la licitația pe 5G din luna noiembrie:
"În noiembrie, statul român scoate la licitatie spectrul, frecvențe pe care se vor dezvolta diferite tehnologii. Acestea sunt neutre tehnologic, nu se impune direct ca acele frecvențe să fie folosite pentru dezvoltarea unei anumite tehnologii 5G. Cine vine să achiziționeze aceste frecvențe sunt operatorii. Este normal ca acele companii interesate, operatorii care achiziționează să dezvolte tehnologiile cele mai avansate și care economic le va aduce profit. Acum suntem în dezbatere publică, avem un calendar, caiet de sarcini, taxe, o hotărâre de Guvern pentru licitația din noiembrie. În România, în acest moment, avem 4 operatori - Vodafone, Orange, Telekom și RCS-RDS, sigur că pot veni și alții să achiziționeze aceste frecvențe. Compania de care vorbeați, Huawei este producatoare de echipamente, nu e operator. În acest moment, dacă vom avea o licitație de succes în noiembrie, Huawei nu se află printre operatori, ei pot furniza echipamente pentru acești operatori".
Sorin Grindeanu a confirmat că "toți operatorii sunt interesați" de achiziționarea frecvențelor 5G. Din licitația din noiembrie, statul român își dorește să obțină cât mai mult, spune șeful ANCOM, care a confirmat suma bugetată de 2 miliarde lei.
"Dintr-o intervenție anterioară a președintelui, am înțeles că există o posibilitate ca la următoarea ședință CSAT să se refere la 5G. Acest memorandum dacă nu va fi urmat de anumite clarificări din punct de vedere legal... Nu e de ajuns un memorandum. Noi încercăm să fim cât se poate de corecți față de cei care vin să achiziționeze", a mai spus Sorin Grindeanu.