"Da, eram drogaţi şi eu, şi ea". El a mai spus că drogurile i-au dat "starea de tensiune şi agitaţie", dar că nu intenţiona să omoare pe nimeni.
"Nu am făcut cu intenţie, aveam viteză", a mai spus bărbatul.
Sunt declarațiile făcute de șoferul drogat la ieșirea de la audieri. Dragoș Bârligea spune că și el și soția luaseră droguri și mergea cu viteză pentru că așa îi ceruse partenera de viață. Aceleași explicatii le are și avocata bărbatului.
Soția le-a spus însă anchetatorilor că cearta a pornit de acasă, iar în mașină bărbatul i-a spus de mai multe ori că o va omorî. Varianta e susținută și de martorii accidentului.
Totul s-a întâmplat sâmbătă în centrul Capitalei. Bolidul condus de Dragoș Bârligea [ILUSTRAM CU GRAFICA 3D]a lovit un autobuz pe strada Luterană. Șoferul nu s-a oprit nici măcar să vadă ce s-a întâmplat. După câteva sute de metri de mers haotic, în intersecția Dacia cu Calea Victoriei a lovit toate mașinile oprite la semafor.
Șoferul nu e la prima abatere. Mai are un dosar penal pentru conducere fără carnet. A fost prins anul trecut la Galați și a prezentat un permis emis în Liban. Polițiștii vor să vadă acum dacă acesta e fals. Dragoș Bârligea și soția dețineau împreună un studio de videochat.