Simona Halep a câștigat trofeul Roland Garros, iar acum culege roadele. Sportiva noastră a pozat pentru ședința foto oficială organizată în fiecare an pentru câștigătoarea finalei.
În complexul care găzduieşte turneul de la Paris, românca a purtat o rochie neagră şi a sărutat trofeul.
Până în 2015, festivitatea avea loc la Turnul Eiffel.
Simona Halep a câștigat finala Roland Garros în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1 în fața jucătoarei americane Sloane Stephens.
Simona Halep avea prima șansă împotriva puternicei jucătoare americane. A fost pentru a 3 oară în finala la Roland Garros, turneul ei de suflet.
Nadia Comăneci, cuvinte emoționante pentru Simona Halep. Cum a decis să vină să vadă finala
Și s-a întâmplat la 10 ani de când ieșea campioană la juniori pe zgura pariziană și la 40 de ani de când Virginia Ruzici triumfa în Franța.
”Vreau să mulțumesc tuturor. În ultimul game am simțit că nu mai pot respira. Am încercat să nu repet ce s-a întâmplat acum un an. E uluitor ce s-am întâmplat aici. Nu pot să cred”, a spus Simona Halep imediat după meci, în fața unui public extaziat de victoria româncei.
Simona Halep a vorbit despre importanța Roland Garros-ului, la 10 ani după victoria obținută la juniori aici.
”Parisul este orașul special pentru mine, Mă bucur că s-a întâmplat aici acest lucru”, a spus Simona Halep.
Sloane Stephens a ținut să o felicite pe Simona Halep după ce românca a luat primul Grand Slam al carierei, iar americanca se gândește, deja, la ediția viitoare de la Roland Garros.
“Nu e trofeul pe care l-am dorit, e cel pe care l-am primit. Felicitări, Simona Halep, pentru primul trofeu de Grand Slam. Prefer să pierd în faţa numărului 1 mondial. Felicitări ţie şi echipei tale.
Echipa mea a fost uimitoare, vă mulţumesc pentru sprijin. Le mulţumesc tuturor care se ocupă de turneu.
Sunteţi uimitori şi fără voi nu am avea un turneu atât de furmos şi ne vedem la anul”, a spus Stephens, după ce a pierdut cu Simona Halep.