Simona Halep a urcat pe scena special amenajată în Piaţa Ovidiu, de unde a adresat mesajul său de recunoştinţă tuturor celor care au avut o contribuţie în devenirea sa mare campioană a tenisului mondial.
"Sunt recunoscătoare Primăriei Constanţa pentru că a făcut posibil acest eveniment, această întâlnire cu concetăţenii mei. Este o zi specială pentru mine şi sunt foarte emoţionată să văd că atâţia oameni au venit să ne bucurăm pentru acest trofeu, pentru care eu am muncit vreo 20 şi ceva de ani ca să-l dobândesc!
Aşa cum am spus, drumul nu a fost uşor până aici şi sunt multe persoane cărora vreau să le mulţumesc, dar o să încep cu familia mea, care m-a susţinut mereu şi fără de care nu aş fi putut ajunge aici, antrenorii mei, căci am început tenisul aici, aici am crescut, am învăţat cum să joc tenis şi ce înseamnă să fii un jucător de tenis. Fiecare dintre cei menţionaţi au pus o cărămidă importantă la temelia carierei mele. Vin cu drag mereu în Constanţa, care va rămâne pentru totdeauna oraşul meu de suflet. Avem un oraş deosebit!
Îi sfătuiesc pe toţi copiii să creadă foarte mult în ei înşişi, să creadă că nimic nu este imposibil. Să aibă curaj şi încredere! Trebuie să fim buni şi să împărtăşim bunătatea celor din jurul nostru!", a încheiat Simona Halep, preluată de Agerpres.
Simona Halep a primit un cec de 2.350.000 lire sterline şi 2.000 de puncte, iar Williams s-a ales cu 1.175.000 lire şi 1.300 de puncte WTA.