Simona Halep, fost lider mondial de două ori, între 2017 și 2019, a ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, fiind a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității.
Simona Halep a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA. Acum, Halep ocupă locul 6 WTA.
Simona Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) si Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).
Halep a disputat și finala Turneului Campionilor (2014).
Constănțeanca a câștigat la "simplu" 19 turnee și a mai disputat alte 17 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria țării noastre.
Simona Halep a fost desemnată Jucătoarea Anului 2018 de WTA, dar și Cea Mai Populară Jucătoare în 2014 și 2015 dar și Favorita Fanilor la simplu în 2017-2018.
În decembrie 2018, Halep a fost aleasă de ESPN cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume figurând în topul The Dominant 20 pe locul 9.