Sfantul Andrei. Până joi, 29 noiembrie 2018, în Catedrala Mântuirii Neamului Naţională se va săvârşi Sfânta Liturghie, între orele 9.00 – 11.00. După Sfânta Liturghie, credincioşii vor avea posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, inclusiv în timpul nopţii, până în ziua de joi, 29 noiembrie 2018, ora 15.00, când este necesar să se întrerupă închinarea credincioşilor din motive tehnice şi organizatorice pentru pregătirea Sfintei Liturghii din ziua următoare, 30 noiembrie – Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, anunţă Patriarhia, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Sfantul Andrei. Vineri, 30 noiembrie 2018, cu prilejul sărbătorii Sf. Apostol Andrei, cel de-al doilea hram al Catedralei Naţionale, începând cu ora 9.30, în Catedrala Naţională, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
Sâmbătă, 1 decembrie 2018, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoţit de delegaţia Patriarhiei Ierusalimului şi de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va participa la ceremoniile naţionale de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale şi Anului Centenar.
Sfantul Andrei. Tot pe 1 decembrie 2018, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în toate bisericile din Patriarhia Română se va oficia slujba de Tedeum la Ziua Naţională a României, prin care se vor înălţa rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român unit de 100 de ani într-o singură ţară românească şi creştină.
Sfantul Andrei. De asemenea, la ora 10.00, clopotele tuturor lăcaşurilor de cult ortodoxe vor fi trase timp de trei minute.
La Catedrala Naţională, slujba de Tedeum va fi oficiată începând cu ora 10.00. După ora 12.00, accesul credincioşilor în Catedrală nu va mai fi permis, deoarece vor continua lucrările la lăcaşul de cult.