SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, in vis, i se descopera Hristos si-l indeamna sa puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va iesi biruitor din lupta.
In anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea crestinilor si astfel, crestinismul devine religie permisa in imperiu. Religia crestina va deveni religie de stat, in vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395).
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Ce nu este bine să faci pe 21 mai
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În ziua praznicului nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental. Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Sfinţii Constantin şi Elena. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, începe duminică seara, iar a doua zi moaştele lor şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou vor fi aduse în procesiune pe podiumul special amenajat în apropierea locaşului.
Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.
FELICITARI CONSTANTIN ŞI ELENA. Mesaje, felicitări şi urări frumoase de Sf. Constantin şi Elena
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmein și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă sâmbătă, 21 mai. Sf. Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, în care oameni sfinţi şi minţi luminate au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic. Sf. Constantin cel Mare a fost un adevărat protector al creștinilor, în timpul domniei sale adoptându-se o serie considerabilă de măsuri în favoarea Bisericii și a preoților. De numele Sf. Împărat Constantin se leagă și Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Paștele să fie sărbătorit în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Agricultorii nu lucrează
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este una a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. De sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. În unele regiuni ale țării, 21 mai este ultima zi în care se mai pot semăna porumb, ovăz și mei, deoarece în popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se va usca. Femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, stropesc casa cu aghiasmă. Totodată, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui. Ziua praznicului este importantă şi pentru păstori - ei îşi aleg atunci baciul și stabilesc locul unde vor poposi stânele pe timpul verii.
FELICITĂRI CONSTANTIN ŞI ELENA. Cele mai frumoase imagini cu text pentru Elena şi Constantin
Amintim ca in vremea imparatului Constantin s-a tinut primul Sinod Ecumenic, la Niceea in anul 325, unde a fost inlaturata erezia lui Arie si s-au alcatuit primele articole din Crez.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Imparatul Constantin a murit in anul 337, la zece ani de la trecerea la cele vesnice a mamei sale.
Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Hramul istoric al Catedralei Patriarhale din Bucuresti
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din tara inchinate Sfintilor Imparati Constantin si Elena este Catedrala patriarhala din Bucuresti, ctitorie a voievodului Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab (1654-1658), care a fost sfintita in 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei si al Intregului Orient, impreuna cu mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti si cu episcopii de Ramnic si de Buzau.
In anul 2002, la sarbatoarea hramului catedralei, o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a daruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arapasu o racla cu particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, aduse de la Manastirea Kykkos, impreuna cu o copie dupa icoana Maicii Domnului pictata de Sfantul Evanghelist Luca, care se pastreaza in manastirea cipriota.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Troparul Sfintilor Imparati Constantin si Elena
Chipul Crucii Tale pe cer vazandu-l si ca Pavel chemarea nu de la oameni luand, cel intre imparati Apostolul Tau, Doamne, imparateasca cetate in mainile Tale o a pus, pe care pazeste-o totdeauna in pace, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, unule iubitorule de oameni.
Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Mucenic Pahomie.
Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Vasilisc si Marcel, conform CrestinOrtodox.ro.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Cine au fost Sfinţi CONSTANTIN şi ELENA
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Cercetători sunt de părere că deciziile împăratului Constantin în favoarea creştinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu.
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.
În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augusta".
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Elena, însoţită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor tradiţii.
FELICITARI CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani, Elena! La mulţi ani, Constantin!
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Episcopul Macarie a arătat crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.
În perioada petrecută la Ierusalim,împărăteasa Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torţă", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.
Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, şi apologetul Lactanţiu au descris viziunea pe care împăratul a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i s-a arătat Iisur Hristos în vis, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Convertirea împăratului Constantin la religia creştină este legată de foarte mulţi cercetători de acest eveniment.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este "prima creatură a Tatălui". La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care sfinţii Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Sinodul a stabilit "dumnezeirea Fiului", compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".
În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aici a fost zidită măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Pe lângă aceste măsuri, împăratul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase şi a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.
Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp, în Nicomidia, şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci. În calendarele populare, această zi era cunoscută mai degrabă sub numele de "Constantin Graur" sau "Constantinu Puilor", pentru că, din această primă zi a verii, păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi, iar până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Bujorii
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, se zice că trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi. De asemenea, în popor se crede că unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri preparate în casă. Pentru ca duhurile rele să nu ia sporul laptelui, se mai păstrează datina „sperietoarea vrăjitoarelor”. În mediul rural, membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei, în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând încât să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.