Și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că "scandalul" generat de scrisoarea companiei NN este de fapt "un fake" pornit de la președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, iar Guvernul României ar trebui să ceară explicații de la Ambasada Olandei și de la conducerea ING din această țară.
Scandalul a izbucnit după ce NN, cel mai mare administrator de pensii private din România, și-a informat clienții despre informațiile care circulau în piață privind eventualitatea naționalizării pilonul II de pensii,
Naționalizarea pensiilor private a fost pusă recent pe piață de prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu și negată vehement de ministrul Finanțelor Viorel Ștefan.
„Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, a declarat ministrul, la începutul lunii.
Într-un comunicat de presă datat 1 aprilie, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu vorbea despre „un asasinat financiar” și despre scenariul naționalizării Pilonului II de pensii.
„Denunț un asasinat financiar cu autor... cunoscut! În culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discută din ce în ce mai apăsat de naționalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar. Consecințele pentru milioane de români ar fi dramatice”, arăta Predoiu, invocând și unele simulări făcute de analiști privați.
Pilonul II este obligatoriu pentru angajații în vârstă de până la 35 de ani și opțional pentru cei în vârstă de până în 45 de ani.