Emisiunea "România 2019" revine, avându-l pe Cozmin Gușă în rolul de moderator. Din această toamnă, talk-show-ul Realitatea TV va avea și un format inedit. Vă puteți alege favoritul pentru fotoliul de la Cotroceni printr-un SMS trimis la numărul unic, afișat pe ecran.
Realitatea TV a ales primii cinci candidați pentru alegerile prezidențiale, cei care, cel mai probabil vor strânge semnăturile necesare: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Teodor Paleologu și Mircea Diaconu. Lista candidaților va putea suferi modificări dacă un alt candidat va reuși să adune cele 200.000 de semnături pentru a intra în cursa pentru prezidențiale.
Televotingul Realitatea TV are și un scop caritabil. Banii strânși din SMS-urile trimise de telespectatori vor fi donați către susţinerea sportului românesc, în special a loturilor olimpice ce se pregătesc de Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
În platoul "România 2019" vor fi prezenți și susținătorii celor cinci candidați: Gheorghe Falcă îl va susține pe Klaus Iohannis, Dorel Căprar va fi susținătorul Vioricăi Dăncilă, Eugen Tomac îl va susține pe Teodor Paleologu, iar Mircea Diaconu va fi reprezentat de Adrian Pau. Din partea USR, partidul încă nu și-a stabilit reprezentantul care îl va susține pe Dan Barna.
Pe lângă publicul Realitatea TV, care va fi cel mai important jurat al emisiunii, în studio vor și alți patru jurați. Aceștia vor valida sau nu mesajele candidaților la alegerile prezidențiale și ale susținătorilor și le vor acorda note.
Jurnalistul Bogdan Comaroni, director al publicației Ziua, va analiza cu luciditatea caracteristică declarațiile politice din preajma alegerilor prezidențiale.
Scriitorul și gazetarul Ovidiu Șimonca, directorul Observatorului Cultural, va reuși să valideze a doua poziție de jurat în cadrul Emisiunii "România 2019".
Avocat cu experiență, Cornelia Lalu va sancționa fără menajamente derapajele politicienilor invitați în emisiune.
Nici pentru Narcisa Iorga, fostă membră a Consiliului Național al Audiovizualului, jocurile politice nu sunt o necunoscută. Experiența în media o fac un excelent jurat al emisiunii care va diseca toate mesajele ascunse sau directe ale celei mai importante curse politice din România: cursa pentru Cotroceni.
Noul sezon "România 2019" va debuta sâmbătă, 7 septembrie, la ora 20.30, de la Arad. Realitatea TV e pregătită din nou să prezinte adevărata față, dar și mecanismele din spatele celor aleși să intre în cursa pentru fotoliul de președinte.