Carlos Carrillo din Texas susţine că nici măcar nu şi-a dat seama la început ce era.
"Ne-am întors din drum şi apoi am realizat."
Pittbull-ul avea membrele şi botul legate cu bandă adezivă, astfel că nu se mai putea mişca sau hrăni singur. Practic, fusese condamnat la o moarte lentă şi agonizantă.
„Era într-o stare destul de bună, probabil stătea acolo de o zi-două. Este foarte iubitor şi cere atenţie. Pur şi simplu nu se mai putea opri din dat din coadă, ştie că l-am salvat şi ne arată toată afecţiunea lui”, a declarat Carrillo pentru the Dodo.
Persoana care l-a abandonat cu atâta cruzime nu a fost găsită, dar cel puţin câinele mai are o şansă să fie adoptat de o familie iubitoare.