Reproșurile aduse Liei Savonea sunt legate de deciziile arbitrare, implicarea în dispute politice și hotărâri în interes personal.
Pentru ca demersul să treacă, procedura trebuie inițiată de șapte membri ai forului. Decizia trebuie luată în plenul consiliului, prin votul majorității, adică 10 voturi din 19.
Lia Savonea este șefa CSM de la începutul anului și este acum în conflict deschis cu un alt membru de drept al Consiliului, ministrul Justiției Ana Birchall.
Ministrul justiției i-a transmis sâmbătă o scrisoare președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, îi care îi reproșează acesteia maniera netransparentă în care a convocat plenul Consiliului de marți, solicitând explicații pentru „urgența" ședinței. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marți, pe ordinea de zi, printre altele, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Este pentru a șasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ.
Lia Savonea are mandat să conducă instituția care se ocupă de organizarea sistemului judiciar până la începutul anului viitor.