Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este 'în stare de suferință', alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.
Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.
Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.
Associated Press: ”Casa regală a României spune că Regele Mihai, cel care a condus România în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a murit în Elveția la 96 de ani”.
Reuters: ”Verișor al reginei Elizabeta a Marii Britanii, Mihai a fost forțat să abdice în 1947 după ce puterea în România a fost preluată de către comuniști și a locuit în exil în vest zeci de ani. A suferit o intervenție chirurgicală pentru leucemie și cancer”.