Clotilde Armand, unul dintre liderii Uniunii Salvați România (USR), a reacționat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook la acuzațiile aduse în presă legate de sumele colosale încasate ca urmare a contractului păgubos încheiat de statul român cu Bechtel.
Ziarul Evenimentul Zilei a scris miercuri, într-un articol publicat pe site, că Compania Națională de Drumuri a plătit consultanță de peste 22 de milioane de euro pentru 0 km din autostrada Transilvania, în ultimii șase ani, din care o sumă foarte mare a ajuns la firma franceză condusă de Clotilde Armand (USR).
Chiar dacă lucrările pentru autostrada Transilvania au fost abandonate din vara anului 2011 până la începutul lui 2014, consultantul Egis, firmă condusă de Clotilde Armand, a încasat aproape 20 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor inexistente, au scris jurnaliștii EVZ. Firma va încasa bani ca și cum ar superviza lucrări pe 415 kilometri, mai spun aceștia.
Clotilde Armand se apără spunând că firma Egis nu îi aparține și nu are acţiuni la aceasta firmă, ci este angajată ca director general din septembrie 2013. "Orice referire la numele meu cu privire la Egis trebuie să acopere strict perioada din septembrie 2013 până în prezent, restul sunt manipulări absurde, la fel ca și în cazul Bechtel", scrie Armand.
De asemenea, precizează oficialul USR, șantierul autostrăzii Transilvania are 7 secţiuni în lucru totalizând sute de km de santiere, nu este în niciun caz oprit așa cum în mod fals afirmă articolul incriminat, chiar dacă Bechtel nu mai lucrează. În plus, servicii de supervizare înseamnă: supervizarea proiectării, supervizarea echipelor pe şantier, și gestionarea problemelor după o reziliere cum a fost cu Bechtel, pentru a conserva şantierul și a pregăti noi licitaţii.
"Deşi nu s-au dat în folosinţă porţiuni noi din autostrada Transilvania, acest lucru nu este în nici un caz imputabil Egis. Este de notorietate publică faptul că guvernele PSD-PNL din ultimii 27 de ani nu au reuşit să dea în folosinţă în medie decât 20 km de autostrada pe an. Lucrările continuă, este nevoie de supervizare iar beneficiarul este foarte multumit de serviciile Egis", scrie Clotilde Armand.
Mai jos argumentele prezentate de Armand pe pagina sa de Facebook:
1) Firma Egis nu este „a mea”, nu am acţiuni la aceasta firmă. Sunt angajată la Egis România din septembrie 2013 ca director general. Orice referire la numele meu cu privire la Egis trebuie să acopere strict perioada din septembrie 2013 până în prezent, restul sunt manipulări absurde, la fel ca și în cazul Bechtel.
2) Egis nu prestează servicii de „consultanță”, termen vag care ar putea însemna orice, ci servicii de supervizare. Asta înseamnă: supervizarea proiectării, supervizarea echipelor pe şantier, și gestionarea problemelor după o reziliere cum a fost cu Bechtel, pentru a conserva şantierul și a pregăti noi licitaţii. Supervizarea este obligatorie prin lege pentru astfel de proiecte.
3) Şantierul autostrăzii Transilvania are 7 secţiuni în lucru totalizând sute de km de santiere, nu este în niciun caz oprit așa cum în mod fals afirmă articolul incriminat, chiar dacă Bechtel nu mai lucrează.
4) În industria supervizării, costul variază între 2-4% din costul total al şantierului, în funcţie de complexitate. Sumele decontate către Egis se încadrează între aceste margini. Toate facturile Egis sunt emise pe baza foilor de pontaj şi a orelor efectiv lucrate de inginerii Egis, în conformitate cu contractul. Titlul voit senzaţional al articolul semnat de autori, precum şi aprecierile negative din text la adresa mea motivate de faptul că Egis îşi facturează serviciile conform contractului constituie denigrare fără niciun fundament.
5) Deşi Egis România este o firmă cu acţionariat francez, angajaţii sunt români. Avem peste 150 de ingineri şi colaboratori români, care trăiesc şi îşi plătesc taxele în România. Profitul Egis in România este disponibil pe internet si veti vedea ca este extrem de rezonabil.
6) Articolul incriminat publică opiniile directorului din 2003 al CNADNR, cel care a semnat fără licitaţie contractul pentru construirea autostrăzii Transilvania la comanda politică a lui Năstase - PSD. Eu vin din Franţa, între 2002-2004 de exemplu locuiam la Toulouse. Nu aveam cum să fiu implicată în scandalul Bechtel, nici măcar nu auzisem de numele acesta până în 2013.
7) Articolul încearcă să creeze confuzia între contractul păgubos Bechtel pe de o parte şi firma Egis şi cu mine pe de altă parte. Nu există în realitate nici o legătură între mine şi Bechtel, este un anacronism deoarece nu eram în industria construcţiei de autostrăzi în cei 10 ani cât PSD, PDL şi PNL au menţinut contractul Bechtel. Nici Egis nu a fost niciodată legată contractual de Bechtel, dimpotrivă Egis a fost selectată prin licitaţie tocmai pentru a apăra interesele statului român faţă de executantul Bechtel.
8) Articolul inventează de la zero falsa problemă a unei presupuse rezilieri a contractului dintre CNAIR (fosta CNADNR) şi Egis. În realitate, acest contract, atribuit prin licitaţie, este în continuare necesar beneficiarului. Deşi nu s-au dat în folosinţă porţiuni noi din autostrada Transilvania, acest lucru nu este în nici un caz imputabil Egis. Este de notorietate publică faptul că guvernele PSD-PNL din ultimii 27 de ani nu au reuşit să dea în folosinţă în medie decât 20 km de autostrada pe an. Lucrările continuă, este nevoie de supervizare iar beneficiarul este foarte multumit de serviciile Egis.