Fostul preot va primi un canon, pe care va trebui să îl ducă la îndeplinire timp de 1 an, iar mai apoi se va întâlni cu cei din Consistoriu şi va fi reevaluat.
Mai mult decât atât, potrivit Stiripesurse.ro, fostul preot a depus acum ceva vreme o cerere de retragere din preoţie la Arhiepiscopia Alba Iulia, însă solicitarea nu i-a fost luată în considerare la acea vreme. Surse au declarat la România TV că Mitropolia a decis să îi aprobe cererea cu pricina până la reevaluarea de anul viitor.
„I-a multumit lui Dumnezeu ca oamenii inteleg ca nu e vinovat precum il acuza altii. Daca Dumnezeu a vrut sa il treaca prin episodul asta, poate ca e spre binele dansului. A spus: „Daca Dumnezeu mai are nevoie de mine sa il slujesc, imi va ridica caterisirea. Pe Dumnezeu nu poate sa mi-l ia nimeni si imi petrec viata cum imi va fi randuit”, a declarat Mariana Mirea, o apropiată a fostului preot.
„În mod evident că există o posibilitate de atac. Este, așadar, o hotărâre care anulează caterisirea. Așadar, admite cererea de apel, modifică hotărârea fondului de caterisire și aplică sancțiunea „DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALĂ" cu posibilitatea reevaluării lui peste un an de zile. Nu numai juridice, ci și de conduită și de toate cele, care privesc morala. După cuvântul Scripturii, Biserica operează modelator prin această hotărâre. Omul nu trebuie omorât, i se dă șansa să revină", a spus avocatul lui Pomohaci.