Discuţia a pornit de la Cătălin Tolontan şi de la investigaţiile din Gazetă.
"Înainte de orice, aceasta este o plagă înfiorătoare, doresc să fie eradicată. Cei asupra cărora planează suspiciunea de o colaborare cu un serviciu secret ar trebui să aibă decenţa să se retragă din presă. Nu poţi să ai dublă comandă. E greu în presă să reuşeşti. Tolontan e un băiat inteligent, eu vă spun ceva. De-a lungul timpului am fost în război cu Paszkany, cu Ponta, cu Băsescu, cu Dragnea. Niciodată în ziarele pe care le-am condus, nu am considerat că e decent să ataci familia unui om", a spus Rareş Bogdan, care în continuare s-a referit la atacurile din GSP la adresa lui Andrei Guşă, fiul lui Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo.
"Dacă are o problemă cu Cozmin Guşă, să se bată cu Cozmin Guşă. Faptul că anulează munca unui băiat, pe care din întâmplare îl cunosc, băiatul ăsta de cel puţin 6 ani, de când îl ştiu, trăieşte pentru sport. Mi se pare nedemn ce a spus Tolontan. Dacă are o problemă cu Guşă, dacă a primit ordin să-l atace pe Guşă, este una. Niciodată n-aţi văzut la Jocuri de putere un atac la familia unui om cu care am fost în conflict. Mi se pare un om mic cel care alege să se bată cu familia unui oponent. Niciodată, cu toate păcatele, eu n-o voi ataca pe doamna Bombonica. Eu aşa voi face presă, 20-30 ani. Cătălin Tolontan anulează şansele unor copii de a face performanţă. Am vorbit cu Andi Guşă zi de zi, e un om căzut, care nu vrea să mai facă performanţă. Cozmin Guşă e mult mai uman. Andi Guşă este valoros, Andi n-a folosit banii FRJ".
Rareş Bogdan a precizat că l-a avertizat pe Cozmin Guşă că vor apărea atacuri mediatice la adresa preşedintelui Federaţiei de Judo.
"Eu i-am zis ceva lui Cozmin Guşă: vei fi atacat. Pentru că ai atras sponsori, bani, ai ajutat sportivi, iar oamenii sunt invidioşi, eşti călcat în picioare. Se aude prea mult de judo, vei fi atacat în curând. Plus că Federaţia este condusă de Vizer. Marius Vizer n-a ascuns niciodată relaţia cu liderul de la Kremlin. Lucrurile astea s-au întâmplat. Am asistat din întâmplare când Cozmin Guşă a vorbit cu Tolontan: i-a spus că nu e corect să vă luaţi de fiul meu. Titlul în Gazetă apoi a fost cu Andi Guşă, de parcă Andi Guşă e duşmanul suprem al sportului românesc", a afirmat realizatorul Realitatea TV.
Rareş Bogdan a făcut trimitere şi la cazul hotelului care ar fi urmat să treacă în proprietatea FRJ.
"Ce face ANAF-ul cu acel hotel din Cluj... Hotelul e folosit din 2000 de Federaţia Română de Judo. Din 2000, lotul României de judo se antrenează la Cluj. Hotelul respectiv trecea în proprietatea Federaţiei Române de Judo, nu a lui Guşă, nu a Realităţii. În ultimul an, au trecut 10 hoteluri aflate în paragină în proprietatea unor Federaţii. Faptul că ataci trecerea unui imobil în proprietatea unei Federaţii mi se pare o ticăloşie, înseamnă că nu-ţi convine că judo-ul românesc are performanţă. Procurorii şi jurnaliştii nu înţeleg cum funcţionează mecanismele economice. Am avut 240 de angajaţi cărora le-am dar salarii. Am condus oameni, am avut bugete, când ai cifră de afacere 2 milioane de euro, nu poţi să deturnezi 550.000 de euro. Când cineva spune asta, ori e bou, ori nu înţelege economie. Nu poţi din 2 milioane cifră de afaceri, apoi să deturnezi 550.000 de euro. N-ai cum să furi atâţia bani din 2 milioane de euro. Guşă n-avea legătură cu asta. Ai o problemă cu Guşă, bate-te cu Guşă! El rezistă la bătaie. Polemica e sănătoasă, dar nu să-i ataci familia. În cazul ăsta, mi se pare nedemn şi nedrept. Dacă băiatul meu era atacat cum a fost atacat Andi Guşă, eu îl călcam în picioare pe atacator. Nu te bate cu un copil căruia îi anulezi şansa de a face performanţă. Guşă e prea bun, prea tolerant", a mai zis Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan a încheiat spunând că i se pare nedemn din partea lui Tolontan să-i atace familia lui Cozmin Guşă.
"Guşă îmi dă libertatea să fac performanţă, nu se bagă în politica mea editorială. Când faci performanţă în România cu judo, problema altora este judo. Pentru că Guşă a adus bani la judo, a vorbit cu primarii despre judo, a început să se vorbească în România despre acest sport. Marius Vizer plânge la telefon când fac emisiuni patriotice, pentru că iubeşte ţara. În capul unor indivizi, se gândesc vai de mine Federaţia, Guşă, Vizer, Putin, treziţi-vă la realitate! Performanţă, medalii luate la Balcaniade, europene, la Olimpiadă, asta se întâmplă la FRJ. Aşa se vede performanţa. Toată lumea îl scuipă pe Gigi Becali? Faceţi voi performanţă ca Becali! Face performanţă Cozmin Guşă? Face. Guşă nu trăieşte nici luxos, eu sunt mai fiţos decât Guşă. Copiii lui sunt oameni care învaţă, nu-i trimite la şcoli spectaculoase. Şi-a ţinut familia retrasă. Faptul că un jurnalist îl atacă pe copilul lui, ajunge copilul să nu mai meargă la antrenamente, bate-te cu Cozmin Guşă, lasă copiii în pace!", a încheiat Rareş Bogdan.