"PSD si Alde sunt disperați și iau nunțile și botezurile la puricat! Nu e glumă, e cruda realitate a guvernării lui Orlando, Dragnea și Tăriceanu!", a scris Rareș Bogdan pe Facebook, prezentând documente interne ale Fiscului.
Potrivit jurnalistului Realitatea TV, ANAF a cerut pe 7 ianuarie și a primit primele raportări pe 8 ianuarie, să i se spună câte nunți (ceremonii civile, religioase) au fost în perioada 2013-2017.
"ANAF numără lăutarii, interpreții, fotografii etc, să-i ardă la buzunare. În visterie sunt atât de puțini bani încât unii pensionari au fost anunțați că pensia va întârzia 2 zile. M-am întrebat de ce nu verifică și 2018?? Cine ghicește ce nuntă cu dar din 2018 nu trebuie considerată ocazie de evaziune fiscală are de la mine o pereche de șosete flaușate chinezești, cu două dungi: roșii ca flamura partidului unic", a lansat o ghicitoare ușor rezolvat Rareș Bogdan.
În documentul oficial prezentat exclusiv de Rareș Bogdan, intitulat "Informare privind acțiunea desfășurată în vederea identificării contribuabililor ce desfășoară activități în cadrul evenimentelor prilejuite de celebrarea căsătoriei civile sau religioase", sunt prezentate acțiunile de inspecție fiscală ale ANAF Argeș asupra fenomenului de neînregistrare contabilă a veniturilor din nunți.
Vezi AICI documentele prezentate de realizatorul Realitatea TV.