Rafa Nadal, locul 2 ATP şi favorit nr. 2, a câştigat duminică finala masculină de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în patru seturi, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, pe austriacul Dominic Thiem, locul 4 ATP şi cap de serie nr. 4.
Rafael Nadal, 33 ani, a intrat astfel în posesia celui de-al 12-lea titlu la Roland Garros, al treilea consecutiv, fiind jucătorul cu cele mai multe trofee cucerite pe zgura pariziană. El are 18 trofee de Mare Şlem câştigate în total, cu două mai puţine decât elveţianul Roger Federer.
Ibericul a câştigat toate finalele jucate în turneul din capitala Franţei şi are acum 9-4 în meciurile directe cu Thiem.
Finala feminină a fost adjudecată de australianca Ashleigh Barty.