Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a validat marţi pe deputaţii Răzvan Cuc - pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi pe Daniel Suciu - pentru cea de ministru al Dezvoltării Regionale, care va îndeplini şi funcţia de vicepremier, a anunţat la finalul şedinţei premierul Viorica Dăncilă.
Citeşte şi: Afirmaţii explozive făcute de noul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, pentru realitatea.net
"Acestea sunt cele două nominalizări votate în cadru CExN, nominalizări care cred eu că trebuie acceptate de domnul preşedinte Iohannis", a spus premierul, care afirmă despre cei doi social-democraţi că îndeplinesc criteriile necesare pentru a coordona aceste portofolii.
Viorica Dăncilă urmează să-i trimită preşedintelui Klaus Iohannis miercuri cele două propuneri.
Cine este Daniel Suciu, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării Regionale?
"Miercurivoi trimite aceste nominalizări către Cotroceni, îl voi şi suna pe domnul preşedinte şi sper ca de această dată să fim cu toţii responsabili şi să înţelegem că oamenii aşteaptă de la noi proiecte, aşteaptă de la noi multe lucruri pe care le-am promis, pe care vrem să le realizăm în România şi în acelaşi timp să fim conştienţi de faptul că deţinem Preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi că avem pe agenda europeană foarte multe dosare care ţin de Ministerul Transporturilor sau de Ministerul Dezvoltării Regionale. Cred că, dincolo de jocul politic, dincolo de declaraţii, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară, ceea ce vrem să facem pentru români şi modul în care este percepută România pe plan extern în timpul deţinerii preşedinţiei rotative", a spus şefa executivului.
Răzvan Cuc, fostul ministru din Guvernul Tudose, ar putea reveni la Transporturi
Întrebată ce va face dacă şeful statului nu va accepta nici de această dată cele două propuneri, Viorica Dăncilă a apreciat că aceasta "ar fi un dezastru".
"Plec de la ideea de bună-credinţă. Nu vreau să plec de la această ipoteză, că preşedintele va respinge încă o dată nominalizările, pentru că acest lucru cred că ar fi un lucru dezastruos pentru imaginea României şi pentru preşedinţia rotativă. Dacă tot aţi întrebat despre acest lucru, vom lua o altă decizie, tot în cadrul CExN, dar plec de la ideea că suntem responsabili, că preşedintele României va accepta aceste propuneri", a arătat premierul.
Viorica Dăncilă a mai precizat că Răzvan Cuc nu a fost schimbat din funcţie, ci şi-a dat demisia din guvernul Mihai Tudose. "Toţi am considerat că este foarte bine ca lucrurile să fie luate din mers şi că este foarte important acum, când ne-am propus prin bugetul pe 2019 investiţii în infrastructură, să avem pe cineva care cunoaşte ministerul şi care poate prelua lucrurile din mers. (...) Am considerat că Răzvan Cuc are experienţă şi că poate prelua din mers toate problemele care sunt la nivelul ministerului", a motivat prim-ministrul, întrebat de ce Cuc a fost propus din nou de PSD la şefia Ministerului Transporturilor.
Răzvan Cuc, în prezent membru al Organizaţiei PSD Neamţ, a mai fost ministru al Transporturilor în guvernul condus de Mihai Tudose, din care a demisionat cu prilejul unei şedinţe a conducerii PSD.
Daniel Suciu este liderul deputaţilor PSD, fiind membru al Organizaţiei Bistriţa-Năsăud.
"Il voi suna pe dl presedinte Iohannis”, a precizat premierul Viorica Dăncilă. Premierul a mai spus că nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că au existat colegi care au susţinut varianta unei restructurări a Guvernului, dar că ea nu este de acord cu o astfel de măsură în perioada în care România deţine Preşedinţia Consiliului UE.
"Eu cred că în acest moment nu este nevoie de o restructurare şi am să şi explic de ce. În primul rând pentru că deţinem preşedinţia rotativă şi cred că este bine să dăm dovadă de multă seriozitate, aşa cum am dat încă din prima zi de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În două luni de zile s-au realizat foarte multe lucruri. România şi-a schimbat imaginea în ceea ce priveşte experienţa pe care o are şi munca pe care a depus-o în timpul preşedinţiei rotative. Ceea ce nimeni nu ne dădea şanse la început - mă refer la Directiva Gaze, la drepturile de autor - iată că am ajuns în trialog, iar ritmul în care se lucrează este unul alert. Eu cred că trebuie să continuăm şi în timpul Preşedinţiei, eu cred că nu trebuie să avem o restructurare", a afirmat Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Ea a menţionat că această variantă a fost avansată de către social-democraţi preocupaţi de faptul că "două portofolii atât de importante" au rămas fără miniştri titulari o perioadă mai îndelungată.
"S-a vorbit despre acest lucru, tocmai din experienţa celor întâmplate. Am văzut că domnul preşedinte Iohannis a refuzat aceste numiri. Chiar până ieri nu am avut justificarea sau dacă îl acceptă sau nu îl acceptă pe Mircea Drăghici, iar colegii au considerat că ar trebui o restructurare, să trecem prin Parlament, astfel încât să nu mai avem nevoie de acceptul domnului preşedinte Iohannis. Deci, aceasta a fost gândirea pe care au avut o colegii când au vorbit despre restructurare", a precizat ea.
----------------------------------------
Știrea inițială
Comitetul Executiv Național al PSD a votat propunerile de miniștri pentru portofoliile de la Dezvoltare și Transporturi, afirmă surse din partid.
Conform surselor citate, liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, va fi propus la Ministerul Dezvoltării.
Deputatul PSD Răzvan Cuc a fost votat pentru Ministerul Transporturilor.
„Este o ședință de CEX vie, cum în general sunt ședințele la noi. Desigur că s-a tușat mai mult decât este în mod real vizavi de cum s-au purtat discuțiile în CEX”, a spus Mihai Fifor la Antena 3.
„Dl Oprișan nu s-a referit la dl Cuc”, a adăugat el.
„Oprișan este un temperament puternic, când are ceva de spus, spune. Nu a existat o dispută în CEX. Nu a existat schimb de replici între Oprișan și Dragnea. Prin abordarea sa cu patimă, Oprișan tinde să dea un ton mai aprins luărilor sale de cuvânt”, a mai spus Fifor.
Bătălie pe funcţii în PSD! Ședinţa Comitetului executiv al partidului este în plină desfășurare la Parlament. Liderii PSD trebuie să decidă pe cine propun pentru cele două posturi de ministru, vacante de peste două luni. Discuţiile sunt aprinse. Potrivit unor surse social democrate, Premierul Viorica Dăncilă a propus două nume: pentru Ministerul Dezvoltării, Daniel Suciu, liderul deputaţilor PSD, pentru ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc. Organizația Giurgiu, din care face parte ultimul, îl contestă însă vehement.
Marian Oprișan a cerut, în timpul ședinței CEx PSD, alegeri în partid, în acest an, anunță Realitatea TV.
În ceea ce privește Ministerul Transporturilor, Liviu Dragnea și l-ar dori pe Răzvan Cuc, însă acesta nu are susținerea PSD Giurgiu. Un alt nume vehiculat este senatorul Cristian Marciu, tot de la PSD Giurgiu.
”Răzvan Cuc e membru la PSD Neamț de vreo două săptămâni. Înțeleg îngrijorarea PSD Giurgiu, dar PSD Neamț îl susține foarte tare. Felix Stroe nu poate să fie pentru că nu este parlamentar.”, a anunțat Liviu Dragnea, înainte de încerea ședinței PSD.
Liviu Dragnea a convocat social-democraţii pentru în şedinţa Comitetului Executiv. Motivul: noi propuneri pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor. Premierul Viorica Dăncilă a trimis Administrației Prezidențiale scrisorile de retragere a candidaturilor pentru funcția de ministru al Dezvoltării și de ministru al Transporturilor.
CEx-ul PSD va avea loc astăzi, de la ora 17:00. După ce în Comitetul Executiv vor fi stabilite noile propuneri de miniștri, Viorica Dăncilă le va înainta președintelui Klaus Iohannis.
Liviu Dragnea a declarat luni că subiectul prioritar pentru CEx de marţi îl reprezintă stabilirea noilor propuneri pentru Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor.
”Am discutat cu domnul Toader, de fapt mi-a adus răspunsul la o întrebare pe care i-am pus-o și eu: ce se întâmplă dacă se depășește interimatul de 45 de zile la un minister și mi-a adus și o decizie a CCR și o analiză a dumnealui, în care Guvernul va ști ce va avea de făcut dacă Iohannis o să întârzie numirea celorlalți doi pe care o să-i transmită doamna premier mâine seară. Să ajungem acolo şi o să vă spun ce se va întâmpla. Nu vreau să-i dau idei lui Iohannis, pentru că oricum nu are nicio idee bună. Mâine seară, la ora 17.00 vom avea CEx. Punctul principal în reprezintă propunerile de miniștri cu care o să vină doamna premier. Înainte de CEx nu poate să aibă discuţie, după părerea mea, trebuie să discute eventual după vot. O să le adoptăm în CEx și apoi va spune despre ce e vorba.Eu știu că doamna premier a și sunat de foarte multe ori, a și trimis foarte multe adrese. Din ce am înțeles eu, de acolo nu mai vin adrese semnate de președinte ci doar de șefa de protocol. Nu sunt consilierul niciunuia, nu mai mă întrebaţi pe mine pentru că nu sunt consilierul nici al doamnei prim-ministru, nici al preşedintelui Iohannis, nu ştiu ce va face doamna prim-ministru.”, a declarat Liviu Dragnea.