"A fost efectuată cercetarea la fața locului și au fost ridicate imagini surprinse de camerele de supraveghere. Au fost audiați martori, precum și persoanele implicate. Urmează a fi sesizată unitatea de parchet competentă material și teritorial”, se spune în comunicatul Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București.
.Un protest rapid a avut loc luni în fața Ministerului Justiției, cu referire la efectele Legii recursului compensatoriu. Protestatarii au aruncat cu vopsea roșie pe scările ministerului, unde au împrăștiat și câteva poze ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, alături de mai multe cuțite.
”Ministerul Justitiei, pătat de sange”, este mesajul unuia dintre protestatarii de serviciu din Piața Victoriei, Sandu Matei, care a difuzat LIVE pe Facebook filmul protestului.
Doi protestatari au fost ridicați de poliție.
Protestul de la Ministerul Justiției vine după valul de indignare publică generat de crima de la Mediaș.
Potrivit ultimelor informații, toţi cei trei atacatori de la Mediaş fuseseră eliberaţi recent din închisoare pe baza recursului compensatoriu.
Nu sunt singurii infractori violenţi care au ieşit din puşcării.
Mii de deţinuţi au scăpat din 2017 până în prezent datorită legii care le oferă compensaţii pentru condiţiile precare din închisori
EFECTELE RECURSULUI COMPENSATORIU
19 octombrie 2017 - 23 noiembrie 2018
persoane eliberate - 13.267
persoane eliberate la termen - 2.387
eliberare condiționată și regim compensatoriu - 10.880
s-au întors în penitenciar - 649 de persoane