Membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" vor purta, începând de marţi, banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia actuală din învăţământ.
,,Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală”, spun profesorii, care au și o listă de revendicări.
Președintele Federației "Spiru Haret", Marius Nistor, a explicat la Realitatea TV care sunt motivele de nemulțumire ale profesorilor.
"Legislația haotică, deciziile luate peste noapte bulversează activitatea didactică. Suntem nemulțumiți și de lipsa prevenției violenței în școli, de disfuncționalitățile pe legea salarizării. Este inadmisibil ca legea bugetului să fie votată abia în februarie în Parlament și ca iresponsabiliatea politicienilor să afecteze sistemul de învățământ", a spus Marius Nistor.
Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" se numără:
– elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
– respectarea parteneriatului social;
– asigurarea personalului didactic de predare calificat;
– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
– stoparea violenței în unitățile de învățământ;
– asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
– angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii"
„Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei ţări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane - este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluţiile pentru creşterea calităţii, subminează prin toate mijloacele sistemul educaţional. În condiţiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învăţământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislaţie a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa - care are salariul mai mic decât un muncitor calificat - şi până la profesorul - care a ajuns să fie înjunghiat pentru că şi-a permis să lase un copil repetent, cu toţii simţim starea de nesiguranţă, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăţi româneşti", a declarat Marius Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret", înt-un comunicat de presă.