”Nu, niciodată nu am jucat un meci mai bun de atât. Serena m-a învins de fiecare dată, am lucrat mult ca să o înving. A fost o onoare să joc în fața lojei regale.
Am intrat pe teren și am dat tot ce am putut. Este ceva special, nu voi uita niciodată. A fost visul mamei mele să joc finala la Wimbledon, de la 12 ani și am zis că dacă fac ceva în tenis trebuie să joc finala la Wimbledon.
Echipa mea mi-a spus că în cazul în care câștig voi fi membru al clubului pe viață, a fost o puternică motivație.
Aș vrea să mulțumesc țării mele pentru că românii mă susțin oriunde aș fi. Domnul Țiriac a venit special aici, îi mulțumesc. Le mulțumesc tuturor oamenilor din echipa mea Teo, Andrei, Virginia și Daren, vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să devin mai bună.”, a spus Simona Halep.