„Astăzi s-a întâmplat un fapt de o gravitate extremă : în timp ce mă aflam la o întâlnire privată, am fost urmărită și hărțuită de o persoană necunoscută, care mi-a adresat mai multe întrebări acuzatoare, a făcut referire la o anchetă în curs a Parchetului Militar și a culminat cu atenționarea că ar trebui „să stau ascunsă și să mă gândesc de mai multe ori atunci când ies în public”. Anunț opinia publică în legătură cu faptul că am luat decizia de a depune împotriva acestei persoane, pe care între timp am identificat-o, o plângere penală pentru amenințare și ultraj dar și o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru atacul adus reputației mele. Și eu, ca toți cetățenii României, doresc să se afle adevărul dar acesta nu se poate identifica decât în urma unei anchete profesioniste și nu prin amenințarea și hărțuirea proferate de persoane care nu au calitatea să investigheze”, a declarat Speranța Cliseru pentru știripesurse.ro.