Victor Ponta consideră că judecătorii vor decide în favoarea unui conflict constituțional, fapt ce i-ar favoriza pe Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.
"Da, așa cred că se va întâmpla. Da, CCR așa va vota. Se va bloca Curtea Supremă, vreo 2-3 ani vor fi tot felul de contestați. Eu cred că toată această ceartă dintre domnul Dragnea și Toader e un fake. Dragnea nu a vrut niciodată să se dea amnistia, din cauza celor din PSD, care au probleme. Mulți oameni de afaceri care l-au sprijinit pe Dragnea, în 2016, ar scăpa și ei. Patronii de presă, domnul Ghiță, pe bună dreptate spune, ”poate dă domnul Dragnea, să scap”, dar domnul Dragnea nu dă, ca să nu scape. Mâine, dacă CCR dă decizia, scapă domnul Dragnea și domnul Vâlcov.”, a spus Victor Ponta, miercuri seara, la un post de televiziune.
Magistrații CCR au decis, în ședința de miercuri, să amâne pentru joi pronunțarea, termenul scurt fiind dat tocmai din cauza unor probleme de sănătate ale judecătorului raportor Petre Lăzăroiu, care urmează să se opereze la coloană.
Prin urmare, judecătorii Curții au stabilit ca dezbaterile să fie reluate în plenul de joi, pentru ca la ședință să poată participa și Petre Lăzăroiu și de abia apoi să fie supus intervenției chirurgicale.