Oscar 2018. Cel mai bun film a fost desemnat "The Shape of Water", de Guillermo del Toro. „The Shape of Water" a condus topul nominalizărilor la Oscarurilor 2018 cu 13 menţiuni, inclusiv la cele mai importante categorii - Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă.
Oscar 2018. The Shape of Water" a fost principalul laureat al celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, cu 4 statuete câştigate. Pe locul doi s-a aflat "Dunkirk", cu trei Oscaruri în palmares, în timp ce alte patru filme au plecat cu câte două statuete.
Oscar 2018. Cea mai bună actriţă în rolul principal: Frances McDormand. Actriţa a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, pentru interpretarea din "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
La premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal au mai fost nominalizate Sally Hawkins, "The Shape of Water", Margot Robbie, "I, Tonya", Saiorse Ronan, "Lady Bird", Meryl Streep, "The Post".
Acesta este al doilea trofeu Oscar pentru McDormand, din cinci nominalizări.
Anul trecut, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă i-a revenit Emmei Stone, pentru rolul din "La La Land", de Damien Chazelle.
Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol principal: Gary Oldman. Oldman a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor, pentru partitura din "Darkest Hour", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Timothée Chalamet, "Call Me by Your Name", Daniel Day-Lewis, "Phantom Thread", Daniel Kaluuya, "Get Out", şi Denzel Washington, "Roman J. Israel, Esq", au fost ceilalţi nominalizaţi la premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin.
Aceasta a fost a doua nominalizare la Oscar pentru Gary Oldman.
Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Casey Affleck, pentru interpretarea din filmul "Manchester by the Sea".
Oscar 2018. Cel mai bun film: Guillermo del Toro pentru "The shape of water"
Guillermo del Toro a primit premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru lungmetrajul "The Shape of Water", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Pentru acelaşi premiu au mai concurat Christopher Nolan - "Dunkirk", Jordan Peele - "Get Out", Greta Gerwig - "Lady Bird", Paul Thomas Anderson - "Phantom Thread".
Aceasta a fost a patra nominalizare la premiile Oscar pentru Del Toro şi prima lui victorie.
Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun regizor a fost primit de Damien Chazelle, pentru filmul "La La Land".
Oscar 2018. Cel mai bun scenariu: filmul "Get Out"
Surpriza Oscarurilor 2018 a venit de la lungmetrajul "Get Out", de Jordan Peele, care a primit premiul pentru cel mai bun scenariu original, la cea de-a 90-a ediţie a galei Oscar, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Premiul a fost primit de Jordan Peele, care a scris, regizat şi produs acest film, pentru care a primit trei nominalizări la Oscar.
Pentru acelaşi premiu au mai fost nominalizate lungmetrajele "The Big Sick", "Lady Bird", "The Shape of Water", "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri".
Anul trecut, premiul i-a revenit lungmetrajului "Manchester by the Sea".
Oscar 2018. Cel mai bun film străin: Una Mujer Fantástica/ A fantastic woman", de Sebastián Lelio
Una Mujer Fantástica/ A fantastic woman", de Sebastián Lelio, a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj străin, la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Acesta este primul Oscar primit de o producţie din Chile, din două nominalizări.
Pentru acelaşi premiu au mai concurat lungmetrajele "On Body and Soul", de Ildikó Enyedi (Ungaria), "The Insult", de Ziad Doueiri (Liban), "Loveless", de Andrey Zvyagintsev (Rusia), "The Square", de Ruben Östlund (Suedia).
Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin i-a revenit producţiei "The Salesman", scrisă şi regizată de iranianul Asghar Farhadi.
Oscar 2018. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Allison Janney
Actriţa Allison Janney a primit premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin, pentru interpretarea din "I, Tonya", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Pentru acelaşi premiu au mai fost nominalizate Mary J. Blige, "Mudbound", Lesley Manville," Phantom Thread", Laurie Metcalfe, "Lady Bird", Octavia Spencer, "The Shape of Water".
Aceasta a fost prima nominalizare la Oscar pentru Allison Janney.
Anul trecut, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar i-a fost acordat Violei Davis, pentru partitura din lungmetrajul "Fences".
Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol secundar: Sam Rockwell
Sam Rockwell a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea din "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles.
Aceasta a fost prima nominalizare la Oscar pentru actorul Sam Rockwell.
Pentru acelaşi premiu au mai concurat Willem Dafoe, "The Florida Project", Woody Harrelson, "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", Richard Jenkins, "The Shape of Water", Christopher Plummer, " All the Money in the World".
Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost atribuit lui Mahershala Ali, pentru rolul din "Moonlight".
Oscar 2018. Cea de-a 90-a ediţie a galei premiilor Oscar - cele mai importante trofee ale industriei cinematografice americane - a avut loc duminică noapte, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles.
Cea mai bună imagine: Roger A. Deakins ("Blade Runner 2049")
Cel mai bun scenariu adaptat: James Ivory ("Call Me by Your Name")
Cel mai bun scenariu original: Jordan Peele ("Get Out")
Cel mai bun film de animaţie: "Coco"
Cel mai bun film documentar: "Icarus"
Cel mai bun scurtmetraj: "The Silent Child"
Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: "Dear Basketball"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Heaven Is a Traffic Jam on the 405"
Cea mai bună coloană sonoră: "The Shape of Water"
Cel mai bun cântec original: "Remember Me" (Coco)
Cel mai bun montaj de sunet: "Dunkirk"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Dunkirk"
Cele mai bune efecte vizuale: "Blade Runner 2049"
Cel mai bun montaj de film: "Dunkirk"
Cele mai bune costume: "Phantom Thread"
Cele mai bune machiaj şi coafură: "Darkest Hour"
Cea mai bună scenografie: "The Shape of Water".
......
În Las Vegas se fac ultimele retuşuri pentru spectacolul premiilor Oscar. Totul trebuie să fie perfect în seara ceremoniei. Milioane de telespectatori din toată lumea aşteaptă să vadă către cine se vor îndrepta premiile Academiei americane de Film. Pentru a doua oară consecutiv, ceremonia de gală a premiilor Oscar va fi găzduită de actorul Jimmy Kimmel. Deși Kimmel este cunoscut pentru că nu se ferește niciodată să abordeze subiectele care îl macină în emisiunea sa Jimmy Kimmel Live!, ca gazdă a ceremoniei nu va aduce în discuție subiectele #MeToo și Time’s Up.
Show-ul acesta nu este despre a îi face pe oameni să își retrăiască experiențele de hărțuire sexuală. Este o ceremonie de premiere dedicată oamenilor care au visat întreaga lor viață să câștige un premiu Oscar.
Ceea ce nu înseamnă că vedetele vor ignora subiectele fierbinţi ale momentului, precum agresiunile sexuale sau regimul armelor. De altfel, pe Hollywood Boulevard a fost instalată deja o statuie cu Harvey Weinstein, în halat, pe canapea.
Din construcţia scenei fac parte şase uriaşe ecrane LED, ce crează în mod virtual decorul, împreună cu suprafaţa reflectorizantă din spatele scenei şi oglinzile de pe spatele panourilor mobile de proiecţie.
Filmul The Shape of Water are cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar 2018: 13! Este urmat de Dunkirk, nominalizat la 8 categorii și Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, cu șapte nominalizări. Experții prezic că pelicula The Shape of Water va câștiga trofee pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cea mai bună muzică de film, iar actorii Frances McDormand și Sam Rockwell vor primii premiul pentru Cea mai bună actriță, respectiv Cel mai bun actor într-un rol secundar.
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Ce-a de-a 90 ediția a galei premiilor Oscar, ce va avea loc duminică noaptea. La premiile Oscar 2018, în cursa pentru cel mai bun film vor intra în competiție producțiile "The Shape of Water", de Guillermo del Toro, "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", de Martin McDonagh, "The Post", de Steven Spielberg, "Get Out", de Jordan Peele, "Darkest Hour", de Joe Wright, "Lady Bird", de Greta Gerwig, "Call Me By Your Name", de Luca Guadagnino, "Phantom Thread", de Paul Thomas Anderson, "Dunkirk", de Christopher Nolan.
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Oscar 2018 - Începe numărătoarea inversă
Oscar 2018. Cea de-a 90-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc la 4 martie 2018 la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles. Ceremonia nu are loc ca de obicei în luna februarie datorită Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 programate în 9 - 25 februarie 2018. Pe 4 martie, vom afla care sunt câștigătorii celor mai râvnite trofee din lume.
Vezi LIVE STREAM-ul pentru Premiile Oscar 2018
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. La premiile Oscar 2018, în cursa pentru cel mai bun film vor intra în competiție producțiile "The Shape of Water", de Guillermo del Toro, "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", de Martin McDonagh, "The Post", de Steven Spielberg, "Get Out", de Jordan Peele, "Darkest Hour", de Joe Wright, "Lady Bird", de Greta Gerwig, "Call Me By Your Name", de Luca Guadagnino, "Phantom Thread", de Paul Thomas Anderson, "Dunkirk", de Christopher Nolan.
Oscar 2018. Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film i-a revenit peliculei "Moonlight", de Barry Jenkins.
Oscar 2018. Peliculele care concurează pentru cel mai râvnit titlu
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Premiile Oscar 2018 se află la cea de-a 90-a gală și va avea loc pe 4 martie, la Dolby Theatre din Los Angeles. Evenimentul va fi difuzat live pe postul de televiziune ABC şi va putea fi vizionat în peste 225 de ţări şi teritorii.
Oscarurile – premiile Academiei Americane de Film – se decernează încă din 1929 și sunt televizate din 1953. Peste 200 de țări difuzează ceremonia de la Hollywood, care răsplătește cele mai importante realizări în domeniul cinematografiei în decursul unui an.
Ediție specială Realitatea TV pentru premiile Oscar: Luni, de la 06.00, cu Irina Margareta Nistor
Oscar 2018. Lista completă a nominalizărilor la premiile Oscar 2018.
Cel mai bun film-dramă: „Call Me by Your Name“ „Darkest Hour“ „Dunkirk“ „Get Out“ „Lady Bird“ „Phantom Thread“ „The Post“ „The Shape of Water“ „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“
Cel mai bun regizor: Jordan Peele, „Get Out“ Greta Gerwig, „Lady Bird“ Paul Thomas Anderson, „Phantom Thread“ Guillermo del Toro, „The Shape of Water“ Christopher Nolan, „Dunkirk“
Cea mai bună actriţă: Sally Hawkins, „The Shape of Water“ Frances McDormand, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“ Margot Robbie, „I, Tonya“ Saoirse Ronan, „Lady Bird“ Meryl Streep, „The Post“
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mary J. Blige, „Mudbound“ Allison Janney, „I, Tonya“ Lesley Laurie Metcalf, „Lady Bird“ Octavia Spencer, „The Shape of Water“
Cel mai bun actor: Timothée Chalamet, „Call Me by Your Name“ Daniel Day-Lewis, „Phantom Thread“ Daniel Kaluuya, „Get Out“ Gary Oldman, „Darkest Hour“ Denzel Washington, „Roman J. Israel Esq.“
Cel mai bun actor în rol secundar: Willem Dafoe, „The Florida Project“ Woody Harrelson, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“ Richard Jenkins, „The Shape of Water“ Christopher Plummer, „All the Money in the World“ Sam Rockwell, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“
Cel mai bun scenariu adaptat: Call me by your name The Disaster Artist Logan Aaron Sorkin, „Molly’s Game“ Mudbond
Cel mai bun scenariu original: The big Sick Get Out Greta Gerwig, „Ladybird“ Guillermo del Toro şi Vanessa Taylor, „The Shape of Water“ Martin McDonagh, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“
Cea mai bună animaţie: „The Boss Baby“ „The Breadwinner“ „Coco“ „Ferdinand“ „Loving Vincent“ Cel mai bun film străin „A Fantastic Woman“ (Chile) The Insult (Liban) „Loveless“ (Rusia) „The Square“ (Suedia) On Body and soul
Cea mai bună scenografie: Beauty and the Beast Blade Runner 2049 Darkest Hour Dunkirk The Shape of Water
Cea mai bună imagine: „Blade Runner 2049“, „Darkest Hour“, „Dunkirk“, „Mudbound“, „The Shape of Water“
Cele mai bune costume: „Beauty and the Beast“, „Darkest Hour“, „Phantom Thread“, „The Shape of Water“, „Victoria & Abdul“
Cel mai bun montaj de sunet: „Baby Driver“, „Blade Runner 2049“, „The Shape of Water“, „Dunkirk“, „Star Wars: The Last Jedi“
Cel mai bun mixaj de sunet: „Baby Driver“, „Blade Runner 2049“, „The Shape of Water“, „Dunkirk“, „Star Wars: The Last Jedi“
Cel mai bun scurtmetraj animaţie: „Dear Basketball“, „Garden Party“, „Lou Negative“, „Space Revolving“
Cel mai bun scurtmetraj: „The Eleven O’Clock“, „My Nephew Emmett“, „Silent Child“, „Watu Wote DeKalb Elementary“
Cea mai bună coloană sonoră: „Dunkirk“, „Phantom Thread“, „The Shape of Water“, „Star Wars: The Last Jedi“, „Three billboards“
Cele mai bune efecte vizuale: „Blade Runner“, „Gardians of the galaxy“, „Kong: Skull island“, „Star Wars: The Last Jedi“, „War for the planet of the apes“
Cel mai bun montaj video: „Baby Driver“, „Dunkirk“, „Tonya“, „The shape of Water“, „Three Billboards“
Machiaj şi coafură: „Darkest Hour“, „Victoria & Abdul Wonder“, „Wonder“
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Oscar 2018. Peliculele care concurează pentru cel mai râvnit titlu
Anul acesta sunt nouă peliculele care concurează pentru cel mai râvnit titlu, Oscarul pentru cel mai bun film.
Oscar 2018. „The Shape of Water” a primit cele mai multe nominalizări la Oscarurile de anul acesta. Regizat de Guillermo del Toro, filmul a primit 13 nominalizări, la o nominalizare distanță de recordul absolut.
Filmul spune o poveste de dragoste, iar protagoniștii se întâlnesc într-un laborator secret al guvernului american. Ea e o femeie de serviciu mută, el e o creatură amfibiană venerată de triburile amazoniene, dar acum ținută în captivitate.
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Cu șanse mari la marele trofeu este privit și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, dar și alte șapte pelicule. Acestea sunt „Get Out”, „Dunkirk”, „Darkest Hour”, „The Post”, „Call Me by Your Name”, „Lady Bird” și „Phantom Thread”
Oscar 2018. Ce cadouri vor primi nominalizaţii la premiile Oscar 2018
Merg la Oscar și se aleg cu o mulțime de cadouri. Nominalizaţii din acest an vor pleca acasă cu sacoşa plină de cadouri, în valoare de 138.000 de dolari.
Oscar 2018 - Începe numărătoarea inversă. Ceremonia are loc, pentru prima oară, în martie
Oscar 2018. Pe lista cadourilor se numără 4 vacanțe:
- O vacanță de 7 zile la Koloa Landing Resort, din Hawaii. Resortul se întinde pe 25 de hectare de teren, se află pe insula Kauai, are un spa și două piscine. O noapte de cazare costă 764 de dolari.
- O vacanță la Avaton Luxury Villas Resort, în Halkidiki, Grecia. Resortul este compus din 16 vile, fiecare având propria piscină și vedere către Peninsula Athos. O noapte de cazare costă 470 de dolari.
- O vacanță de 12 nopți în Tanzania, de la Internațional Expeditions. Acesta este un safari de lux, în valoare de 8.000 de dolari.
- O săptămână de vacanță la Golden Door Spa din Southern California. Această vacanță le-a fost dăruită și celor ce au participat la Premiile Grammy. Se pare că spa-ul va dona întregul profit, încercând să oprească abuzurile copiilor.
Oscar 2018. Sacoşa de cadouri mai include produse de make-up oferite de firma britanică Look Fabulous Forever, un device Bluetooth care levitează, de la Shop Modern, în valoare de 195 de dolari, dar și sticle de whisky de la Southern Wicked Lemonade, în valoare de 25 de dolari fiecare.
Premiile Oscar 2018. Lista completă a nominalizărilor la Oscar 2018
Oscar 2018. Premiile Oscar 2018. Nominalizări Oscar 2018. Filme Oscar 2018. Un alt cadou oferit nominalizaţilor la Oscar constă într-o cutie umplută cu 199 de citate pozitive, alături de o şedinţă de 18 minute cu Kalliope, în valoarea de 495 de dolari. Kalliope Barlis este autoarea „Phobia Relief: From Fear to Freedom”. Se pare că aceasta reușește să ajute orice om să scape de fricile lui, printr-o singură ședința de terapie.
Oscar 2018. Mai există și alte premii, printre care se numără și un lănțișor cu diamant, o operă de artă de la Reian Williams Fine Art, 10 ședințe cu instructorul personal Alexis Seletzky, un spray paralizant, un tratament de estetică dentară de 1380 de dolari și cercei de 40 de dolari.