Potrivit Liei Olguța Vasilescu, documentul, care ar trebui să fie aprobat, miercuri, în şedinţă de guvern, ar fi fost blocat, marți, la Consiiliul Economic și Social, unde a fost trimis pentru a primi aviz consultativ.
“De la CES ne-a venit o veste foarte proastă, pe care n-am înțeles-o. Proiectul ordonanței nu a fost pus pe ordinea de zi, deși acolo sunt și lideri de sindicat și chiar mă întreb dacă acei oameni chiar îi reprezintă pe salariați? Mă întreb cum se simte Marius Nistor (liderul sindicatului din învățământ "Spiru Haret"), care ne-a sesizat această problemă, iar după discuţii cu premierul Viorica Dăncilă am găsiut soluția acestei ordonanţe, să afle că alți colegi de-ai lui, alți lideri de confederații sindicale, s-au opus în CES”, a declarat ministrul Muncii.
Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Muncii, aproximativ 20.000 de bugetari care nu au normă întreagă şi au avut salarii mai mici în ianuarie 2018 ar urma să beneficieze de o ordonanţă de urgenţă care să le compenseze veniturile până la nivelul din decembrie 2017.
Şi în cazul grefierilor, altă categorie profesională care a încasat mmai puţini bani în prima lună din 2018, ministrul Muncii sugerează că s-a ajuns în acest impas din cauza lipsei de dialog.
"Niciun reprezentant al grefierilor nu a venit să discute cu noi înainte, îi aşteptam luni la discuţii, ne-au trimis un comunicat de presă, deci nu a fost nicio tentativă de dialog. Le transmit că-i aştept şi miercuri, să discutăm pe chestiuni concrete, să vedem de unde sunt scăderile şi dacă sunt justificate, pentru că sunt şi foarte multe greseli in aplicarea legii", a spus aceasta.