Un bărbat își plimba liniștit câinele prin pădure, ca în fiecare zi. Devenise un obicei să-și petreacă ore bune printre copaci, însoțit numai de prietenul lui cel mai bun.
Ceva l-a făcut, însă, să se abată puțin de la traseul obișnuit, așa că s-a trezit în mijlocul unui luminiș. Acolo, nu mică i-a fost mirarea să găsească o mașină! Era întoarsă cu roțile în sus, pe o pantă. Bărbatul s-a apropiat, la început temător, ca nu cumva maldărul de fiare să se prăbușească peste el. Atunci a văzut că mașina era, de fapt, un Porsche de toată frumusețea! Se sprijinea în trunchiul unui copac rămas în picioare, în ciuda impactului care părea să fi fost extrem de violent. După ce s-a asigurat că nu erau și eventuale victime sau, mai rău, rămășițe omenești, bărbatul a sunat imediat la Poliție.
Când au ajuns la fața locului, polițiștii au încercuit zona și au început cercetările. După ceva timp, au ajuns la concluzia că mașina care stătea în fața lor era una care fusese furată cu aproape 27 de ani în urmă!
Potrivit datelor din anchetă, bijuteria pe patru roți, un Porsche 924, dispăruse din parcarea unui cimenatograf în aer liber din Medford, Oregon.
Mașina era înghițită deja de plante și era plină de pământ. Plăcuțele de înmatriculare erau expirate din 1991.
Și totuși, când au început să miște fiarele, polițiștii au găsit o grămadă de oase! Investigația a arătat, ulterior, că nu erau rămășițe umane, ci oasele unei căprioare.
VEZI, în GALERIA FOTO atașată acestui articol, poze făcute de polițiști la fața locului.
Curiozitatea a jucat un rol important și în cazul acestei femei a cărei viață s-a schimbat radical, printr-un simplu gest.
Femeia, mamă a 3 copii, s-a uitat în casa vecinei, prima dată în 21 de ani. I-a înghețat sângele!
S-a uitat pe geam, cuprinsă de o curiozitate fantastică... I-a înghețat sângele în vene când a văzut ce e înăuntru! Nici în cele mai negre coșmaruri nu se aștepta să găsească așa ceva!