Mircea Badea a spus și el că CNA a greșit și că nu ar fi trebuit ca postului Realitatea TV să îi fie suspendată emisia, a informat dcnews.ro.
"Cred că ce a făcut CNA este o greșeală. Cred că mult mai potrivită ar fi fost o amendă pe bani mulți. Așa... ce să spun?! Le întrerupe emisia pentru zece minute... Acest lucru le permite doar să se victimizeze. O amendă pe bani mulți ar fi simțit-o... ", a spus Mircea Badea la Antena 3.
Realitatea TV a fost sancționată de CNA pentru că a informat corect. V-am adus informații, plus imagini care nu pot fi contestate despre mitingul Diasporei din 10 august 2018 și despre intervenția dură a jandarmeriei, dar pentru modul în care v-am dezvăluit tot ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei acum 5 luni, CNA a hotărât să ne suspende emisia.
Astfel, CNA a decis suspendarea emisiei postului Realitatea TV, preţ de 10 minute, astăzi, între orele 19:00-19:10.
În urma deciziei CNA, inclusiv președintele Klaus Iohannis s-a implicat și a tras un semnal de alarmă: "Decizia adoptată de către Consiliul Național al Audiovizualului de a suspenda temporar emisia unui post de televiziune este fundamentată pe criterii de ordin politic.
O astfel de sancțiune extremă este foarte periculoasă întrucât poate crea precedente și deschide calea abuzului de putere asupra mass-media.
Într-un stat de drept, în care libertatea de exprimare este garantată de lege și Constituție, cenzura este inacceptabilă, cu atât mai mult cu cât decizia aparține unei instituții publice autonome, a cărei menire este protejarea interesului public".
În aceste condiții, vrem părerea voastră: Credeți că decizia CNA de a suspenda emisia Realitatea TV este abuzivă?
VOTAȚI AICI!
AICI SUNT REZULTATELE SONDAJULUI!
CINE A VOTAT PENTRU SUSPENDAREA EMISIEI REALITATEA TV:
RADU CĂLIN CRISTEA - propunerea de suspendare
ORSOLYA BORSOS
MONICA GUBERNAT
NICOLAE BĂLAȘA
GABRIEL TUFEANU