Zaoralek, 61 de ani, "a suferit o rană la cap, dar starea sa de sănătate este bună", a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Irena Valentova, într-un scurt comunicat emis vineri noaptea.
"Transferat într-un spital din Brno puțin după accident, el a putut părăsi apoi spitalul pentru a primi tratament acasă", a adăugat aceasta.
Zaoralek, care ocupă din 2014 postul de ministru de Externe în cadrul guvernului tripartit al social-democratului Bohuslav Sobotka, își va putea relua activitatea luni, a asigurat Valentova.
Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat alte detalii despre natura rănii ministrului Zaoralek, cap de listă al Partidului Social-Democrat CSSD la viitoarele alegeri parlamentare prevăzute pentru 20 și 21 octombrie.
Coliziunea a două mașini, survenită vineri în jurul orei locale 19.00 (17.00 GMT), în apropierea satului Lechovice, lângă Znojmo, s-a soldat cu "mai mulți răniți", care au primit imediat îngrijiri la spital, a indicat un purtător de cuvânt al poliției, instituție ce a anunțat deschiderea unei anchete.