''Scrisoare deschisă
La doi ani de la preluarea mandatului de Primar General al Municipiului București de către doamna Gabriela Firea, în contextul actual, în care se produc îngrijorătoare derapaje de la etica și moralitatea publică, derapaje care pot produce grave distorsiuni în aprecierea obiectivă a valorii reale a activității desfășurate, considerăm de datoria noastră să menționăm faptul că suntem o echipă și împreună am pus bazele multor proiecte importante pentru bucureșteni.
Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am avut lângă noi un om care apreciază la adevarata valoare munca noastră.
Doamna Gabriela Firea a avut încă din primele zile de mandat o viziune clară în ceea ce privește viața culturală și sportivă a Capitalei.
Bilanțul de la jumătatea mandatului este extrem de pozitiv și rezultatele obținute sunt peste așteptări, datorită atenției speciale cu care au fost create condițiile necesare actului artistic.
Instituțiile de artă și cultură din București au beneficiat, în acești doi ani, de bugete generoase în contextul proiectelor propuse și a investițiilor programate.
S-au finalizat lucrările de consolidare a teatrelor: Evreiesc de Stat și Ion Creangă. Au fost demarate procedurile pentru consolidarea clădirilor care adăpostesc teatrele: Mic și Nottara.
De asemenea, schemele de personal, reduse cu câțiva ani în urmă, au revenit la dimensiunea normală, absolut necesară pentru realizarea programelor cultural-artistice.
În urma suplimentării de posturi, peste 150 de actori tineri au fost angajați în teatrele bucureștene.
La inițiativa doamnei primar general au fost înfiițate instituții noi de cultură, spre exemplu: Teatrul Dramaturgilor Români, Centrul Cultural - Lumina, Centrul Cultural - Dinu Lipatti.
De asemenea, după trei ani de depozitare în condiții improprii, în martie 2017, obiectele și cărțile de patrimoniu ale Muzeului Național al Literaturii Române au fost prezentate publicului bucureștean într-o formulă modernă și interactivă.
În urma întâlnirilor de lucru de la Primăria Capitalei, s-a produs o schimbare majoră în relațiile dintre managerii instituțiilor de cultură și artă. Am fost invitați să dezvoltăm un climat de comunicare sinceră și directă, care a produs o colaborare strânsă între noi.
Niciodată n-am fost mai uniți ca acum și pentru prima oară simțim, cu adevătat, că facem parte din echipă.
Proiectele pentru Centenar au fost discutate și elaborate împreună, am proiectat pentru anul viitor un Festival al teatrelor bucureștene și o revistă de specialitate, am avut întâlniri lunare în care am dezbătut problemele comune și am căutat modalități optime de rezolvare. S-au propus modificări legislative și, pentru prima oară, demersurile noastre au fost ascultate și sprijinite. A fost creat cadrul optim pentru realizarea unor viitoare coproducții și parteneriate. Exemplu: Teatrul de Comedie și Muzeul Literaturii , Teatrul Mic și Teatrul Odeon.
Dar poate cea mai importantă realizare pe care doamna Primar General a determinat-o, a fost instaurarea unui climat de liniște și echilibru, în care să nu existe vreo grijă pentru subvenția necesară sau vreo intervenție care să cenzureze în vreun fel produsul cultural-artistic.
Acest climat s-a adresat în principal, creatorilor, cărora le-au fost puse la dispoziție cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților specifice.
Aceste valori obținute cer continuitate! Sunt prevăzute, în următorii doi ani, proiecte importante cultural-artistice. Ele trebuie continuate și finalizate. Orice pertubare a unui drum solid, care se îndreaptă către o direcție justă, este o mare eroare. Ceea ce s-a realizat trebuie apărat, iar judecata obiectivă nu trebuie înlocuită cu judecata preferențială. Perfomanțele doamnei Primar General, Gabriela Firea, după doar doi ani de mandat, trebuie respectate, apărate și continuate.
Semnatari
Silviu Anghelescu, profesor universitar, Alexandru Arșinel, director Teatrul de revistă, Constantin Tănase, Alice Barb, director Centrul Cultural, Dinu Lupatti, Marius Bodochi, Gelu Colceag, director Teatrul Mic, George Costin, director Centrul Cultural Lumina, Ioan Cristescu, director Muzeul Național al Literaturii Române, Monica Davidescu, Mircia Dumitrescu, membru al Academiei Române, Victor Ioan Frunză, regizor, Felicia Filip, director Opera Comica pentru copii, Adrian Gazdaru, director Teatrul Excelsior, Horia Gârbea, director Teatrul Dramaturgilor Români, Lucian Ghimiși, director ARCUB, Sanda Ladoși, director adj, Circul Metropolitan București, Elisabeta Lipă, președinte Federația Română de Canotaj, Adrian Majuru, director Muzeul Municipiului București, George Mihaiță, director Teatrul de Comedie, Vasile Muraru, director artistic al Teatrului de Revistă, Constantin Tănase, Ilie Năstase, Beatrice Rancea, regizor, Eugen Simion, membru al Academiei Române, Chris Simion, Maya Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, Bogdan Stanoevici, director Circul Metropolitan București, Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, Gabriela Szabo, director general al Clubului Sportiv al Municipiului București, Cristian Șofron, director Teatrul Odeon, Aurelian Temișan, Răzvan Theodorescu, academician, președintele Comisiei pentru realizarea Centenarului în Municipiul București, Lucia Verona, dramaturg.'', este scrisoarea deschisă de susținere a Gabrielei Firea.
Într-o intervenție telefonică, Ilie Năstase și-a justificat susținerea față de Gabriela Firea.
"O știu pe Gabriela Firea foarte bine pentru că am fost colegi în Senat, stăteam aproape unul de celălalt și vorbeam mult înainte de Plen.
Doamna Firea se bate pentru proiecte, sigur că deranjează, e chemată la partid și nu răspunde sau își vede de proiectele dânsei.
Miniștrii ar trebui să își facă treaba acolo unde sunt puși. Și la minisetrul sportului, știu că domnișoara face lucruri bune acolo, chiar dacă e tânără. Dacă proiectele sunt bune, femeiele în funcții trebuie să le controleze, nu domnul Dragnea.", a spus fostul tenismen.
Alexandru Arșinel a mărturisit că este alături de primarul Firea prin faptul că este apropiată de activitatatea culturală a Capitalei
"Da, și care e problema? Scrisoarea are un mesaj destul de clar. Sunt unul dintre directorii cei mai vechi ai Capitalei, 20 de ani, și mi-am exprimat nu o dată, ci de mai multe ori colaborarea pe care am avut-o cu ei (nr. foști primari ai Capitalei), printre care și cu doamna Firea. Am specificat de mai multe ori că este o relație excelentă și că teatru și colegii din teatru au simțit că este cineva acolo Sus care ne iubește, este apropiată de tot ce înseamnă activitatea culturală. Din acest punct de vedere mă exprim și nu în ideea de a interveni într-o zâzanie care există între domnul Dragnea și doamna Firea. Această scrisoare demosntrează că suntem alături de activitatea doamnei Firea la nivelul Capitalei și vizavi de cultura Bucureștiului.
Firea a marșat la nivelul de proiecte la nivelul Capitalei, nu ne-a încurcat la nivelul stagiunilor, cam tot ce ne-am propus, am realizat, nu ne-a fost perturbat printr-o hotărâre a Primăriei, a marșat la proiectele noastre, inclusiv la sărbătorirea a 100 de ani.", a spus Arșinel.