La ieşirea din sală, evident iritat de insistenţele jurnaliştilor, liderul PSD a încercat să scurteze schimbul de întrebări şi răspunsuri pe motiv că "suntem toţí obosiţi". Întrebat dacă e supărat pe fosta soţie, Bombonica Prodana, care prin plata prejudiciului pare să-şi fi recunoscut vina, liderul PSD a răspuns că nu are de ce să fie supărat. "Doamne ferește, ea are avocații ei, deciziile ei (...) Sincer, mă întrebați cum cred că va aprecia instanța”, a mai precizat Dragnea. De altfel, liderul PSD a afirmat că a aflat dimineaţă despre faptul că fosta consoartă a plătit daunele.
Bombonica Prodana a cerut, miercuri, judecătorilor ÎCCJ încetarea procesului împotriva sa în dosarul DGASPC Teleorman, susţinând că a achitat prejudiciul imputat.
Liviu Dragnea a precizat că este nevinovat şi nu recunoaşte acuzaţiile aduse. Liviu Dragnea a explicat că în perioada 2006-2012 a activat în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, ca preşedinte, fiind şi şeful PSD Teleorman, precizând că nu avea nicio relaţie privilegiată cu cele două femei care ar fi fost angajate fictiv la Direcţia de Asistenţă Socială din judeţ.
"Pe Adriana Botorogeanu o cunoşteam dinainte de 2004, de la partid, în sensul că această era la un birou parlamentar. Pe Anisa Stoica am cunoscut-o la o manifestare la Camera Deputaţilor când eram într-o discuţie informală cu reprezentanţii presei şi atunci au venit câteva păreri din partea presei că PSD Teleorman ar avea nevoie de o mai bună comunicare. Eu şi ceilalţi colegi am spus să ne dea niste idei, să ne sugereze niste colegi. Aceasta întâlnire a avut loc undeva in 2005-2006, nu pot preciza exact", a precizat Dragnea.
Ulterior, potrivit lui Dragnea, Anisa Stoica ar fi mers la organizaţia judeţeană a partidului, unde s-ar fi interesat de o colaborare pe partea de comunicare.
"Eu i-am spus că dacă doreşte să fie angajată la partid nu o pot face eu, ci secretarul de partid, că nu facem angăjari, iar dacă vrea să colaboreze cu partidul din partea noastră nu e nici o problemă. (..) La un moment dat, doamna Stoica a zis că trebuie să aibă un venit şi dacă se poate angaja la partid. Eu i-am spus că din care ştiu nu se poate angaja si i-am recomandat să-şi caute un loc de muncă, pentru că nu se poate baza pe partid pentru a avea venituri stabile. Nu i-am cerut Anisei Stoica să meargă să se angajeze la DGASPC şi în fapt să rămână la partid. Nu am vorbit cu nimeni din direcţie pentru a fi angajată şi nu am vorbit nici cu vreo altă persoană", a continuat liderul PSD.
Referitor la acuzaţia că ar fi determinat-o pe directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială Teleorman, Floarea Alesu, să le menţină în funcţie pe cele două, Dragnea a spus: "Neg categoric".
"Precizez că eu nu am ştiut că cele două persoane nu vin la DGASPC şi nici nu mi-a adus nimeni la cunoştinţă, însă e adevărat le vedeam pe acestea la sediul de partid când aveam birou permanent, o dată, de 2 ori pe lună", le-a spus Liviu Dragnea judecătorilor.
Dragnea a fost întrebat de judecător când a aflat că cele două sunt şi angajate ale Direcţiei, acesta răspunzând:
"De Botorogeanu am aflat de la ea, în acea perioadă, că figură angajată la DGASPC, iar de Anisa Stoica nu mai ştiu. Mi-e foarte greu să fixez cine mi-a zis şi când. Eu tuturor persoanelor care desfăşurau activitatea la sediul partidului, le precizăm că trebuie să aibă un serviciu, activitatea la partid desfăşurându-se voluntar".
De asemenea, preşedintele PSD susţine că nu avea atribuţiile privind controlul şi coordonarea DGASPC Teleorman, acestea revenind preşedintelui colegiului director al Consiliului Judeţean, adica secretarului general al judeţului. "În rechizitoriu, în mod greşit se induce ideea că din perspectiva de şef al CJ Teleorman aş fi avut posibilitatea să numesc, să demit sau să sancţionez directorul executiv al DGASPC Teleorman după bunul meu plac. (..) Aceste funcţii se ocupă prin concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. CJ Teleorman doar lua act de rezultatele concursului şi îl numea prin hotărâre pe cel care a câştigat concursul", a explicat preşedintele PSD.
Update 13.12 Liviu Dragnea a ieşit pentru scurt timp din sala de judecată. Iritat de întrebările jurnaliştilor, acesta a spus: "Am venit să dau declaraţii la instanta, nu vouă. Mă lăsaţi sa am si eu dreptul la un proces? Dar ma lasati sa dau declaraţii la instanta?"
În jurul orei 9.45, Liviu Dragnea a sosit la sediul ICCJ. Acesta a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Jandarmii mobilizaţi în faţa ICCJ au împins jurnaliştii pentru a îi face loc lui Liviu Dragnea. Şeful PSD este la audieri de aproape trei ore. Între timp, fosta sa soţie a solicitat ca procesul penal să se închidă în cazul său, întrucât ea şi-a plătit prejudiciul impus.
sursă: Inquam Photos/Octav Ganea
Reluat de la zero în toamnă, procesul în care Liviu Dragnea e judecat pentru că ar fi menținut ilegal în funcție angajate la Protecția Copilului din Teleorman se apropie de final. Judecătorii Curții Supreme au decis să îl audieze pe liderul PSD miercuri, în 21 martie.
Magistraţii de la Instanţa supremă au audiat în ianuarie patru martori în dosarul în care Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre ale PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
În absența lui Liviu Dragnea, în luna noiembrie 2017, s-au făcut dezvăluiri bombă în procesul Bombonica. "Dragnea era Dumnezeu la DGASPC Teleorman! Şi acum e!". Afirmația îi apartine unei angajate a Direcției de Asistenţă Socială, audiată ca martor în proces.
Maria Vasii, avocata lui Liviu Dragnea, a afirmat că aceste afirmaţii sunt subiective. "Ele nu sunt susţinute de nicio dovadă. Nu cunoaştem ce anumne a determinat o asemenea mărturie. Din punctul nostru de vedere nu pot avea o valoare probatorie deosebit", a precizat aceasta.
Pe de altă parte, martorul în proces a spus că se teme pentru siguranţa sa şi că în continuarea Liviu Dragnea e Dumnezeu în Teleorman. "Tuturor le e teamă în prezent de el", a spus acesta.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.
Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman.