Lia Olguța Vasilescu, ministru al Muncii în ambele cabinete, anunță că Dragnea nu va ezita să facă noi remanieri: "la prima abatere, îi schimbă". Astfel, conform Olguței Vasilescu, Dragnea nu va mai aștepta ca miniștrii care nu performează să își schimbe atitudinea, ci îi va remania imediat.
"E posibil să vedeți schimbări de miniștri mai des decât până acum. Nu mai așteaptă dacă nu aplică programul de guvernare, iar de la prima abatere îl schimbă", a spus Vasilescu la o emisiune TV.
Ministrul Muncii a mai anunțat că Inspecția Muncii va fi reorganizată după modelul francez "pentru că noi avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren".
În ceea ce privește înghețarea numărului de posturi în administrația publică, Vasilescu a menționat că măsură se va aplica de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP), dar încă se află în discuții.
"Este o măsură pe care nu o aplică Ministerul Muncii. Este o măsură despre care se discută, dar pe care va trebui să o aplice Ministerul Dezvoltării Regionale, dar deocamdată nu s-a venit cu Ordonanța. Este foarte posibil să se facă asta pentru că Legea salarizării trebuia să apară la pachet cu Codul Muncii, cu Codul Administrativ în care ar trebui să se vadă și criteriile de performanță pe care le cerem în administrație. Până atunci, posturile se vor bloca în administrație, dar cred că nimeni nu are niciun motiv de îngrijorare sau să se plângă, pentru că sunt angajați suficienți în administrație", a adăugat Lia-Olguța Vasilescu.
Întrebată dacă vor exista disponibilizări în administrație în acest an, ministrul Muncii a răspuns: "Nu se pune problema de așa ceva. Nu se vor mai face angajări până la sfârșitul anului, este foarte posibil după sfârșitul anului să mai vedem. Oricum, nici asta nu se va face haotic, din această cauză se discută înainte până să apară Ordonanța. În Sănătate, de exemplu, ai nevoie să faci noi angajări. Noi a trebuit să mărim salariile prin Legea salarizării tocmai pentru că acolo aveam deficit de personal. E clar că acolo nu va face nimeni o blocare a posturilor", a explicat oficialul de la Muncă.