”Atacurile la adresa procurorilor au devenit din ce în ce mai virulente. Când tocmai persoane care au interese să scape de urmăriri penale fac legile, temelia statului de drept este amenințată”, a afirmat președintele Iohannis.
”După 30 de ani de la eliberarea noastră, încă mai există oameni politici cu reflexe autoritatea care se consideră îndreptățiți să își acorde privilegii”, a completat șeful statului.
Iohannis a mai spus că în 2018 au avut loc modificări importante ale legislației juridice, iar Guvernul ”insistă în folosirea abuzivă a Ordonanțelor de Urgență, cum este cazul OUG 7, care produc efecte profunde și grave în justiție”.
”În anul care s-a încheiat, au avut loc modificări importante ale legislației privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Ministerul Public a tras semnale de alarmă cu privire la dispozițiile de natură să afecteze statutul procurorilor și activitatea acestora și și-a manifestat disponibilitatea de a explica parlamentarilor și Guvernului adevăratele probleme ale sistemului judiciar. Din păcate, opțiunea acestora, opțiunea parlamentarilor, a fost să ignore atât opiniile corpului procurorilor, cât și recomandările ferme venite din partea Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene, inclusiv prin raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Mai mult, Guvernul insistă în practica folosirii abuzive de ordonanțe de urgență, care produc, așa cum vedem în ultima perioadă sau ultima ordonanță 7, efecte dintre cele mai profunde și grave în interiorul sistemului de justiție. Afectarea carierei procurorului și judecătorului, tentativa tot mai evidentă de control politic asupra unor parchete, insistența de a spori puterile Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în ciuda faptului că forurile europene au criticat sever înființarea acesteia, toate acestea reprezintă motive serioase de îngrijorare”, a declarat acesta.
Bilanțul Ministerului Public. Lazăr: "Instituțiile judiciare, puse sub presiuni mari"
Președintele Iohannis a mai spus că atacurile la adresa procurorilor sunt tot mai virulente și că statutul procurorilor este sub asaltul politicului. ”Românii își doresc o țară mai bună. Românii își doresc o țară fără corupție”, a adăugat acesta.
De asemenea, șeful statului face apel la respectarea statului de drept. ”Interferența factorului politic în actul de justiție a devenit din ce în ce mai pregnantă. Magistrații reprezintă un reper moral în societate”, conform acestuia.
”În anii 90, legiutorul a conferit Ministerului Public un rol de importanță deosebită de a reprezenta interesele generale ale societății, de a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Această misiune nu e una ușoară”, a afirmat președintele țării.
”Afectarea carierei procurorului și judecătorului, tendința tot mai evidență de control politic asupra unor parchete, insistența de a spori puterile Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, în ciuda faptului că forurile europene au criticat sever înființarea acesteia, toate acestea reprezintă motive serioase de îngrijorare”, a completat Iohannis.
Acesta mai spune că transpunerea în legislația națională a recomandărilor MCV, Comisiei de le Veneția şi GRECO nu este facultativă. ”Statutul procurorul este sub asaltul unei autorități politice care dorește supunerea profesiei”, spune președintele.
Președintele Iohannis a mai precizat că rămâne un susținător ferm al unei justiții independente și funcționale.