Redăm, în continuare, justificarea lui Klaus Iohannis în care anunţă de ce a întors legea organizării judiciare în Parlament:
"Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară vizează intervenții legislative de substanță ale unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementează activitatea autorității judecătorești. Prin conținutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziții sunt neclare, lipsite de coerență și previzibilitate, putând afecta exigențele constituționale și standardele europene și internaționale în materie de independență".
Reamintim că principala prevedere a legii organizării judiciare este înființarea Secției speciale de investigare a faptelor săvârșite de magistrați, în cadrul Parchetului General, pe care Curtea Constituțională a găsit-o constituțională, de altfel.
Preşedintele a reclamat la CCR, inclusiv secţia specială pentru procurori şi magistraţi - aşa numita Secţie pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curţii Constituţionale şi reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituţionalitate adoptate de jurisdicţia constituţională, încă mai conţine unele prevederi neconstituţionale", se arată în sesizarea lui Iohannis.