"Am doi copii, de șase și trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată (...) am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. (...) Poate sunt eu unul dintre părinții care au avut noroc, dar vaccinarea propriului copil nu trebuie (...) să țină nicidecum de o chestiune legată de hazard", a declarat Grindeanu, la evenimentul "Săptămâna Europeană a Imunizării — Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de cifre", de la Palatul Parlamentului.
Potrivit șefului Executivului, rezolvarea problemei lipsei vaccinurilor este esențială, dar în același timp trebuie luate măsuri în privința lipsei de informare.
"Susțin ideea că părinții au dreptul de a alege ce consideră mai bine pentru copilul lor, dar, în același timp, mai cred că alegerile individuale trebuie puse în discuție, atunci când îi rănesc pe cei din jur, pentru că un copil nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlalți copii din jurul său", a spus Grindeanu.
Premierul a precizat că este hotărât să ia măsurile necesare în acest sens.
"Sunt hotărât (...) să luăm măsurile necesare în dialog permanent (...) cu medicii, cu instituțiile responsabile în domeniu, astfel încât, pe de o parte să reușim să rezolvăm — și nu doar temporar — problema vaccinurilor, iar pe de altă parte să reușim să informăm și să educăm corect românii în legătură cu importanța imunizării, pentru că aceasta este calea corectă", a mai afirmat Grindeanu.