Timp de aproape 30 de minute, Felix Bănilă a citit un comunicat, făcând o cronologie a evenimentelor petrecute în cazul crimelor de la Caracal, victime fiind Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
"Analiza genetica reprezentata de elemente dentare in cazul Alexandrei a condus la evidentierea unui profil ADN unic si a relevat faptul ca victima este persoana de sex feminin Macesanu Alexandra. In vederea lamuririi cazului, s-a emis un ordin european de ancheta catre autoritatile din Italia si din SUA", a anunțat Felix Bănilă.
Apoi a continuat: "În data de 23 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem și pentru complicitate la omor urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019 cu privire la o presupusă activitate infracțională a numitei Dincă Elena, soția inculpatului”, a spus Bănilă.
Mai mult, a fost extinsă urmărirea penală pentru două infracțiuni de profanare de cadavre sau morminte, potrivit lui Bănilă.
"Mașinile lui Gheorghe Dincă au fost confiscate, conturile și bunurile sale au fost și ele blocate, iar ancheta va fi plătită din banii lui Dincă", a adăugat procurorul șef DIICOT.
"Orice proces penal presupune o contradictorialitate, care se desfasoara in instanta, nu in faza de urmarire penala. Sunt probe, insa inculpatul are drepturile lui. Nu putem face discutii", a mai precizat șeful DIICOT, răspunzând și câtorva întrebări ale jurnaliștilor.
Urmărește mai jos, în VIDEO, declarațiile făcute de șeful DIICOT, Felix Bănilă:
------------------------------
Știrea inițială
Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal, a fost audiat ieri 11 ore. Au participat și avocații familiilor celor două fete, care au avut voie să îi pună întrebări.
La ieșire, apărătorul familiei Luizei a spus că declarațiile lui Dincă, referitoare la Luiza Melencu, nu sunt cele prezentate până acum de presă.
Părinții Alexandrei Măceșanu nici nu se gândesc să predea cartea de identitate a fetei pentru că ei speră în continuare că fiica lor este în viață.
Mama și tatăl Alexandrei au ajuns pentru prima dată la sediul central al DIICOT, din București. Au făcut-o doar pentru a citi raportul Institutului de Medicină Legală, care a stabilit că profilul genetic al fiicei lor a fost găsit acasă la Gheorghe Dincă, cu o certitudinea de 99,93 la sută. Au petrecut în biroul anchetatorilor aproape o oră.
Prin refuzul părinților de a preda actul de identitate al Alexandrei Măceșanu, procurorii nu pot obține certificatul de deces al fetei, act esențial în anchetă. Mai ales că vor să ducă la capăt investigația cât mai repede.
Avocatul familiei Luizei Melencu, cel care a și participat la audierea maraton de 11 ore a lui Dincă, a declarat că suspectul a dat detalii care schimbă tot ce stiam până acum despre acest caz, potrivit Realitatea TV.
"Pot sa va spun ca din declaratia pe care a dat-o acum Dinca rezulta ca situatia nu poate fi cea care in prima faza a fost inghitita ca posibila", a explicat Tonel Pop.