Eurovision 2017. Semn al revoluției din Maidan a rămas un banner uriaș, expus pe o clădire, pe care scrie "Libertatea este religia noastră". Vizavi de banner, literele stilizate, de înălțimea unui om, ale cuvântului "Eurovision" au devenit locul preferat al amatorilor de selfie-uri, care populează aproape permanent acest spațiu.
La câțiva metri, pe strada principală, flancată cu stegulețe ale Ucrainei și Uniunii Europene, este amenajat Eurovision Village — locul în care fanii pot vedea transmis, în inima orașului, pe un ecran uriaș, concursul care se desfășoară în Centrul Internațional de Expoziții. Pentru a intra în Eurovision Village, spectatorii trebuie să treacă prin porți cu detectoare de metal, majoritatea acoperite de mici corturi cu sigle ale sponsorilor manifestării cântecului european, scrie Agerpres.
EUROVISION 2017. Ilinca şi Alex Florea, în finala Eurovision 2017. Cum puteţi vota pentru România
Pentru cei din spațiul "satului Eurovision", diversitatea — tema de anul acesta — este prezentă la ferestrele unei clădiri uriașe, unde este scris "Bine ați venit" în limbile țărilor participante la concurs, pe fundalul drapelurilor acestora.
Tema diversității a modificat și unul din vechile monumente din Kiev — "Arcul prieteniei", ridicat în anii '80, pentru a celebra Uniunea Sovietică. Arcul, clădit deasupra statuii a doi eroi, a fost vopsit incomplet în culorile curcubeului și a fost redenumit, simbolic, pe durata Eurovision, "Arcul Diversității".
Eurovision 2017. Un îndemn la diversitate a lansat și Jon Ola Sand — executive supervisor al Eurovision, din partea European Broadcasting Union (EBU). "Eurovision 2017 de la Kiev încurajează artiștii, fanii și telespectatorii să celebreze diversitatea, continuând tema de anul trecut — 'Come Together' ('Împreună' — n.r.) — și fiind o reflecție asupra valorilor profunde ale manifestării Eurovision", afirmă Jon Ola Sand în programul oficial al concursului.
El subliniază că această competiție, care se încheie sâmbătă, "celebrează atât valorile comune, cât și diferențele care ne fac unici și muzica de calitate". "Pe scena Eurovision nu contează ce țară reprezinți, vei avea aceleași șanse, aceeași producție și aceeași lumină a reflectorului", spune reprezentantul EBU.
Eurovision 2017 a marcat însă o premieră în istoria competiției — concurenta Rusiei a fost descalificată de organizatorii ucraineni în urma informațiilor că aceasta a cântat în regiunea Crimeea după anexarea de către Federația Rusă în 2014. Deși organizatorii Eurovision au subliniat în numeroase rânduri faptul că descurajează mesajele politice în competiția muzicală, în mod subtil, unii artiști s-au referit la contextul în care se desfășoară concursul.
Eurovision 2017. Reprezentantul Croației, Jacques Houdek, s-a adresat reprezentanților organizatorilor Ucrainei, la conferința de presă de după cea de a doua semifinală de joi. "Sunt mândru să îmi cânt cântecul aici, în Ucraina, în Kiev, în aceste momente care nu sunt cele mai bune pentru Ucraina. Croația a trecut prin război acum 25 de ani, când eu aveam 10 ani", a spus Jacques Houdek.
De altfel, și reprezentantul Ungariei a afirmat, tot atunci, că este mândru de faptul că reprezintă o minoritate în finala Eurovision. "Sunt mândru că eu, cetățean rom, am ajuns în finala Eurovision. Este o onoare. Cânt nu doar pentru unguri, pentru romi, pentru minorități, ci pentru toți din lume care au fost asupriți. Este pentru voi", a spus Joci Papai.
În schimb, reprezentantul Israelului, IMRI, a afirmat că pentru el tot ceea ce contează este manifestarea muzicală. "Am venit aici pentru muzică. Eurovision este o competiție muzicală și am venit aici să cânt", a precizat el, întrebat ce opinie are legat de politicile țării sale față de minorități.
Finala Eurovision are loc sâmbătă seară și va fi difuzată în direct de Televiziunea Română.
Eurovision 2017. Câștigătorul trofeului Eurovision este ales în urma votului juriului și al publicului, care au ponderi egale.
Juriile de specialitate votează cu o zi înaintea finalei, în urma unui show identic, difuzat de organizatori pentru experți. Votul rămâne secret până la anunțul rezultatelor finale.
Numerele de telefon la care pot fi votați reprezentanții României, Ilinca și Alex Florea, sunt prezentate pe pagina oficială de Facebook Eurovision România. Acestea au fost distribuite și pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Externe.