„Nu e nici pentru prima oară, nici pentru ultima oară. Să ieși în public și să spui că felul în care ți-ai alocat sumele pe 2018, modul în care ai semnat contractele, felul în care cheltui banii arăți, practic, că nu ai o experiență foarte bună în zona aceasta. Dacă ne uităm de la an la an, din 2014 până astăzi, cred că e singura structura publică căreia i s-a dublat bugetul”, a spus Teodorovici, la Antena3, care a precizat că Iohannis are bani pentru deplasări, anunţă stiripesurse.ro.
„La deplăsări pot să vă spun la această oră dintr-un buget de aproximativ opt milioane de lei este doar suma de 2.2 milioane de lei angajată. Există contracte pentru această sumă. Cu alte cuvinte, nu cred că este nicio problemă ca până la final de an domnul președinte să se deplaseze acolo unde planul de deplasări stabilit trebuie realizat, dacă pe șapte luni au fost suficiente două milioane de lei, până în cei opt milioane domnul președinte se poate încadra până la sfârșitul anului”, a adăugat Teodorovici.
Preşedinţia consideră că rectificarea bugetară anunţată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar, a declarat marţi Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecinţe grave, a mai spus Dobrovolschi.
De asemenea, Administraţia prezidenţială afirmă că blocarea activităţii preşedintelui de către Guvern, prin măsuri precum rectificarea bugetară negativă, este de natură să afecteze buna funcţionare a statului.