Ei bine, aproape ca de fiecare dată, adevărul e undeva la mijloc – într-adevăr, acei muguri albi-verzui, care apar pe cartofi sunt toxici. Însă, pentru ca o persoană să se îmbolnăvească, ar trebui să mănânce foarte mulți cartofi încolțiți, ceea ce nu este cazul.
Mugurii care apar pe cartofi sunt considerați toxici deoarece conțin o substanță ce ne poate afecta sistemul nervos, dacă este consumată în exces. Totodată, e bine de știut că pe măsură ce cartofii încolțesc, ei tind să conțină mai mult zahăr.
Mâncăm sau nu cartofii încolțiți?
Dacă coaja a început să arate rău, nu îl mai mâncăm. Dacă acel cartof arată în continuare în regulă, îi îndepărtăm mugurii și îl putem mânca în siguranță.
Atenție și la petele verzui de pe cartofi! Acele zone nu trebuie consumate, deoarece conțin, la rândul lor, substanțe toxice. Totuși, dacă acea parte este îndepărtată, cartoful poate fi consumat.