Elena Udrea a fost condamnată și în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de acte sau declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.
Astfel, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja rămâne cu o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare.
Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.
Tolontan, prima reacţie după ce Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Procurorii DNA spun că statul ar fi fost păgubit cu 2 milioane de euro, în 2011. Bani ar fi fost daţi ilegal de Ministerul Dezvoltării firmei care a organizat Gala de Box în care Lucian Bute îşi apăra titlul mondial.
”Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre 'denunţătorii' din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România. Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare'', a scris Elena Udrea, pe Facebook.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, potrivit agerpres.ro.
Traian Băsescu a susţinut că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI. Potrivit liderului PMP, documentul informează despre infracţiuni în Ministerul Dezvoltării, în dosarul Gala Bute.
"Acest document informează că sunt nişte infracţiuni: un domn care dă mită, altul care primeşte şi face trafic de influenţă în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Niciun cuvânt despre ministru. El identifică şi cursul traficului de influenţă, care sunt directorii, persoanele din minister care au beneficiat şi de mită şi au pus pe roate nişte plăţi. Rezultatul de astăzi este că toţi cei nominalizaţi şi mituitorul şi beneficiarii mitei au devenit din oameni care încalcă legea denunţători. (...) Singurul denunţat de cei prezentaţi a comite infracţiuni a fost ministrul şi el a fost consistent condamnat în instanţa de fond", a arătat Băsescu.