Guvernul a decis: referendumul pentru familia traditionala are loc pe 6 si 7 octombrie. Românii care vor participa la referendum vor trebui să răspundă cu „da" sau „nu" la întrebarea „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?". Suma alocată de Guvern pentru referendum este de 163,7 milioane de lei.
Referendumul pentru familie, respectiv pentru redefinirea noțiunii de familie în Constituție, va avea loc în datele de 6 și 7 octombrie.
”Referendumul nu este împotriva minorităților sexuale, ci este efectul unui demers cetățenesc”, a precizat premierul Viorica Dăncilă, în ședința de Guvern.
Proiectul legislativ îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Luni, Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv pentru iniţiativa de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Surprinzător. Ce întrebare a stabilit Guvernul pentru referendumul familiei tradiționale
Judecătorii au decis cu şapte voturi "pentru" şi două "împotrivă" că legea pentru revizuire în sensul definirii familiei. Decizia Curţii Constuţionale vine în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că salută decizia Parlamentului de a adopta iniţiativa cetățenească.
Surse: PSD vrea ca "referendumul pentru familie" să dureze două zile
La 11 septembrie, inițiativa de revizuire a Constituției privind redefinirea familiei a trecut de Parlament, după ce senatorii au decis prin vot, cu 107 voturi ”pentru”, 13 ”împotrivă” și 7 abțineri, în favoarea proiectului.
Inițiativa trecuse, deja, de Cameră - prin urmare, românii vor fi chemați la Referendum pe 6 și 7 octombrie pentru a spune dacă sunt de acord sau nu cu modificarea.
Pentru ca proiectul să treacă era nevoie de cel puțin 91 de voturi, iar PSD și ALDE au 83 de voturi, dar voturi au venit de la tradiționaliștii din UDMR și PNL. Cei 13 senatori USR au votat împotrivă.
Cu excepția USR, toate discursurile din plen au fost profund tradiționaliste, în favoarea modificării Constituției. Astfel, Titus Corlățean a menționat că în imnul României se invocă "oastea e creștină", iar o senatoare PNL a menționat că "era digitala face ca tradițiile sa fie uitate", dar și ”așa am văzut la mine în sat".
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, referendumul pentru familie va costa aproximativ 163,7 milioane de lei, adică 35,1 milioane de euro.
Referendumul pentru modificarea Constituţiei merge mai departe. CCR a dat aviz pozitiv