„Dacă mă întrebaţi ce fac eu, merg la referendum şi educaţie mea ortodoxă, educaţia mea de copil crescut la sat, la ţară, înconjurat de familia tradiţională, mă face să spun cu toată hotărârea la acest referendum, pentru că aşa văd eu societatea românească, continuitatea acestui popor”, a declarat Liviu Dragnea la România TV, potrivit Mediafax.
„Este imposibil să îmi schimb atitudinea”, a adăugat acesta.
Dragnea a adăugat că nu are nimic împotriva minorităţilor sexuale. „PSD nu are nimic împotriva minorităţilor sexuale, suntem toleranţi, înţelegem”, a precizat acesta.
”Este temerea multora că se poate întâmpla ce s-a întâmplat în alte țări, să se legalizeze de exemplu căsătoria între un om și un animal”, a spus Dragnea.
El a invocat şi „problema adopţiilor de copii”.
„Se pune problema adopţiilor de copii. Se pune problema ca un copil, dacă este abandonat, să fie adoptat de un bărbat şi o femeie. Cred că un copil trebuie să fie adoptat totuşi de un bărbat şi o femeie, să simtă şi căldura maternă”, a spus liderul PSD.
Am hotărât ca după referendum să se discute legea parteneriatului civil
Preşedintele PSD a anunţat, duminică seară, că s-a decis în partid ca după referendumul privind redefinirea familiei, să se discute legea parteneriatului civil, Liviu Dragnea anunţând că proiectul este gata.
"De exemplu, eu am cerut unor colegi din partid de mai mult timp să înceapă discuţiile cu aceste asociaţii pentru a se realiza legea parteneriatului civil, ca să le dăm mai multe posibilităţi, dar nu posibilitatea de adopţie. (Legea -n.r.) este deja gata, după mai multe discuţii, am hotărât ca după acest referendum să se discute acest tip de parteneriat civil, care mie mi se pare firesc, dar nu căsătorie", a declarat Liviu Dragnea, la RomâniaTv.
Liderul PSD a refuzat să dea mai multe detalii despre lege, precizând că discuţiile vor avea loc după referendum.