"Am văzut, după interviul meu de ieri (marți, n.r) foarte multe comentarii. Sunt proaste comentariile! Eu nu am spus nimic altceva decât ce spun de luni de zile, şi anume că vom prezenta punctul nostru de vedere privind candidatura la prezidenţiale după alegeri europarlamentare. Ce vă pot spune este că în continuare susţin ca alianţa PSD-ALDE să aibă un candidat comun şi cred că vom ajunge la acest rezultat, aşa că nu vă aşteptaţi la ceva spectaculos duminică seara. Le spun acest lucru şi celor care s-au supărat, şi celor care s-au bucurat. Noi ne concentrăm pe alegerile europarlamentare, pentru că sunt absolut convins că este important fiecare europarlamentar român care merge la Bruxelles", a afirmat Dragnea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, marţi, într-un interviu la Adevărul Live, dacă se gândeşte să candideze la Preşedinţie în toamnă, el răspunzând că PSD va face anunţul chiar duminică seara, după alegerile europarlamentare.
„După alegeri, chiar duminică seara o să anunţăm”, a răspuns Liviu Dragnea.
Întrebat dacă mai merită să te baţi pentru funcţia de preşedinte, Dragnea a replicat: „Dacă mă întreba cineva cu un an în urmă, spuneam că nu. (...) Dar starea indusă în naţiune de către Iohannis îmi creează convingerea că bătălia pentru funcţia prezidenţială devine foarte bun”.
Sursa: hotnews.ro