Înfrângerea în Camera Reprezentanților nu l-a atins pe Donald Tump, cel puțin nu la nivel retoric. El a anunțat un ”succes formidabil” și a mulțumit alegătorilor, în stilul său binecunoscut.
Alegătorii democrați și republicani s-au prezentat în număr masiv la alegerile legislative de la mijlocul mandatului prezidențial, un scrutin care altădată stârnea mai puțin interes. Sondajele au estimat că 16% dintre alegători au votat pentru prima dată. Mulți dintre aceștia sunt tineri.
Motivul este clar: Donald Trump.
Preşedintele american reprezintă un factor major în decizia luată de votanţii din Statele Unite în cadrul alegerilor legislative parţiale şi regionale, conform unui sondaj realizat de postul american de televiziune CBS.
Mai exact, aproximativ două treimi din totalul cetăţenilor cu drept de vot din Statele Unite au declarat că preşedintele american a reprezentat un factor important în luarea deciziei.
Un sfert dintre votanţi au transmis că alegerea exprimată în scrutinul de marţi este o dovadă de sprijin pentru Donald Trump, iar patru din zece alegători au dorit să îşi arate nemulumirea faţă de preşedinte prin votul pentru Congres.
Conform părerilor exprimate în cadrul sondajului, principalele probleme ale cetăţenilor sunt politicile privind sănătatea şi imigraţia, economia venind pe al treilea loc.
Un amănunt important legat de economie. Majoritatea americanilor sunt de acord că aceasta se află în stare bună. Totuși, 58% dintre alegători au apreciat că țara nu merge într-o direcție bună.
Toate aceste contradicții s-au văzut și la vot, care a produs un Congres împărțit între democrați și republicani.
Iar discursul radical și diviziv al lui Trump pe tema migrației, spre exemplu, a produs de asemenea efecte contradictorii: a energizat alegătorii democrați îngrijorați că politicile administrației sunt prea dure, dar în același timp i-a adus la vot pe republicanii îngrijorați de fenomen.
Următorii doi ani din mandatul președintelui SUA se anunță la fel de complicați și intenși.