Măsura vine după ce șeful CFR s-a plâns jurnaliștilor care i-au cerut informații că... l-au trezit din somn.
Contactat de Antena 3, directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, a spus sâmbătă că nu au fost evenimente deosebite, iar "călătorii au fost în regulă": "Eu vă pot spune că nu au fost evenimente deosebite. Călătorii au fost în regulă, deci nu s-a întâmplat nimic deosebit... Iertaţi-mă, chiar dormeam şi m-aţi trezit efectiv din somn".
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat duminică demiterea directorului CFR.
"Din păcate, dânsul am vazut că a fost deranjat pentru că a fost trezit din somn şi cred că ar trebui să-l lăsăm să se odihenască o perioadă mai lungă şi să aducem nişte oameni care într-adevăr ştiu să comunice foarte bine şi doresc să aibă intervenţii pragmatice şi să vină cu clarificări faţă de aceste situaţii", a spus Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.