Pe 29 octombrie, directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a aflat de la prieteni că va fi schimbat din funcție și l-a acuzat dur pe Liviu Dragnea de încălcarea unei promisiuni, după ce acesta și-a dat OK-ul într-o discuție privată.
În mesajul postat în urmă cu puțin timp pe pagina de Facebook, Alexandru Giboi a tras un semnal de alarmă: "Pentru cei care vor spune că demisia mea nu are sens, pentru că oricum a fost numită o altă persoană în locul meu, pot doar să îi rog să fie atenți la ce se va întâmpla în perioada următoare".
Totodată, fostul director al Agerpres i-a transmis un mesaj și lui Liviu Dragnea.
Redăm mai jos comunicatul lui Alexandru Giboi:
"Tocmai am trimis demisia mea din poziția de director general al AGERPRES către instituțiile respective care ar trebui să fie informate în această situație. Nu vreau să aibă cineva senzația că mă agăț de funcții. Nu îmi place să pară că depind de Liviu Dragnea și alții asemenea lui. Am drumul deschis în cariera mea profesională, și intenționez să îl urmez, cu capul sus.
Pentru cei care vor spune că demisia mea nu are sens, pentru că oricum a fost numită o altă persoană în locul meu, pot doar să îi rog să fie atenți la ce se va întâmpla în perioada următoare. Lucrurile, din păcate, nu sunt deloc clare în cazul conducerii AGERPRES. Din contră, cred că, prin această demisie, aduc puțină claritate asupra situației.
Pentru și mai multă claritate, vă invit să consultați stenograma ședinței Biroului Permanent Reunit al Parlamentului, din data de 29 octombrie.
Mulțumesc celor care au muncit alături de mine în toți acești ani, pentru Agenție. Mulțumesc și tuturor colaboratorilor din acești ani, din afara agenției. Am învățat mult de la toți.
Mult succes succesoarei mele. Voi fi mereu alături de Agenție, dacă mi se va cere ajutorul, și dacă voi putea face ceva.
Și da, am emoții :)
La revedere, AGERPRES".
CINE VA FI NOUL ȘEF AGERPRES
Claudia Victoria Nicolae va fi, cel mai probabil, înlocuitorul lui Alexandru Giboi la șefia agenției naționale de presă Agerpres.
Claudia Nicolae este consilier al ministrului de Interne, Carmen Dan.
.