Ploaia torenţială căzută duminică seară în sud-vestul ţării a dat peste cap traficul feroviar. Două trenuri care au plecat ieri din Timişoara spre Mangalia sunt şi acum pe drum, scrie Ziuadevest.ro.
Cele două garnituri au pornit la 17:30, respectiv 19:30 din Timişoara, dar s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj de unde să îşi continue drumul pe altă rută.
Călătorii au rămas însă în vagoane şi abia în această dimineaţă, la ora 08.00, au plecat spre Mangalia. Urmează un drum de peste 10 ore, astfel că oamenii vor ajunge la destinaţie la mai bine de 24 de ore de când au urcat în tren!
Un tren în care sunt și cei 40 de elevi a ajuns la Simeria, de unde aceștia au mai primit apă, dar și cornuri.
„Ca urmare a opririi circulației în județul Mehedinţi, CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători. Trenul fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secțiune mare de traseu, urmându-și apoi traseul spre litoral. CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistenţă călătorilor din tren în stațiile Simeria, Craiova şi Bucuresti. Chiar şi Constanța, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinația finală.”, a declarat un purtător de cuvânt al CFR, Adrian Vlaicu.
Călătorii și-au declarat revolta. ”Noi suntem in tren. Inca ne învârtim parca in cerc...viteza e de 20-30 km/ora. Ne pierdem răbdarea. Sa le fie rusine celor de la CFR. Am făcut deja 800 km pentru a ocoli o portiune de drum blocată ,, spun ei,,. Ce fel de asistență ne vor oferi? Am primit o sticla de apa la 5 pesoane si cate un corn. Sunt copii foarte mici in tren (bebelusi), nu cred ca vor mânca conturi cu vanilie. Sa nu mai spun de toalete care sunt înfundate”, a scris pe Facebook o călătoare aflată în tren.