Pereți, mobilă, jucării, volane, chitare — aproape orice obiect poate căpăta capacități de touchpad specifice telefoanelor mobile și tabletelor, cu ajutorul noii tehnologii denumite "Electrick", scrie Agerpres.
"Trucul" cercetătorilor de la CMU constă în aplicarea unor straturi de vopsea conductoare electric pe diferite obiecte sau suprafețe, sau realizarea unor obiecte direct din materiale conductoare. Prin atașarea unor electrozi de materialele conductoare, cercetătorii au demonstrat că pot transforma diversele suprafețe în touchpad-uri prin tehnica denumită "tomografie în câmp electric".
Prin intermediul produsului Electrick, aproape orice suprafață poate căpăta proprietăți de touchpad. Yang Zhang, membru al echipei de cercetare de la HCII, a precizat că Electrick este accesibil pasionaților de tehnologie și relativ ușor de obținut, putând fi produs fie sub formă de spray de vopsea, poate fi obținut în vid și apoi turnat într-o formă sau matriță sau poate fi obținut la imprimante 3D.
Electrick transformă diferitele suprafețe pe care este aplicat în ecrane tactile capacitive. Tehnologia capacitivă apelează la conductori electrici extrem de subțiri, care nu pot fi observați cu ochiul liber. Aceste fire sunt dispuse în două straturi separate cărora li se aplică un curent de joasă tensiune. Când este atins cu degetul (care este un conductor electric) câmpul electric se deformează, ceea ce provoacă o modificare a capacitanței. Sistemul de operare al telefonului/tabletei convertește apoi această modificare în coordonate care determină punctul de contact și execuția anumitor funcții pentru respectivul punct de contact.
Deși poate fi aplicat pe aproape orice suprafață, Electrick are dezavantajul unei precizii mai mici decât alte ecrane tactile.
Această tehnologie a fost folosită demonstrativ pentru a transforma carcasa unui smartphone într-un "smartcase" interactiv, ce poate deschide anumite aplicații în funcție de modul în care utilizatorul ține telefonul în mână.